- Publicitate -

Secretul longevității bunicii Ioana, din comuna Colceag. A depășit un secol de viață

În urma cu 102 ani, 2 decembrie 1920, se năștea, în comuna prahoveană Colceag, Ioana Soare, o femeie puternică, pe care viața a trecut-o prin multe încercări. Mama unui băiat ajuns acum la 70 de ani, bunica Ioana a muncit la CAP, pe timp de război, de foamete și secetă. A tras din greu ca să-si îndeplinească misiunea de mamă cu demnitate. Secretul longevității, spune bătrâna, îl reprezintă faptul că îi iubește pe cei dragi și toata viața a mâncat sănătos. Doar produse din gospodăria proprie. Chiar dacă a rămas oarbă în urmă cu mai bine de 20 de ani, tot timpul își găsește ceva de lucru prin casă. Sau se bucură de prezența celor 4 strănepoți, cel mai mic dintre ei urmând să se nască în curând.

Credința și familia sunt cele care contează. La cei 102 de ani ai săi, nu a luat decât banale medicamente de răceală. Nu a fost vreodată operată, chiar dacă vederea i-a slăbit până când a lăsat-o de tot.

- Publicitate -

„E coerentă, lucidă și nu are stare. Are o energie fantastică. Tot timpul ne întreabă cât e ceasul. Zice, în glumă, că vrea să afle câte ore i-au mai rămas de dus. Nu a avut o viață ușoară, dar, cred eu, munca, moștenirea genetică și hrana sănătoasă, au ținut-o până la vârsta asta.”, ne povestește Ionuț Soare, nepotul bunicii Ioana.

La împlinirea a 102 ani, numeroasa sa familie i-a pregătit Ioanei Soare un tort superb, prin care a sărbătorit-o pentru depășirea unui secol de viață. Ce-și dorește acum bunica de la Colceag?

- Publicitate -

Să îi calce pe urme lui Dumitru Comănescu, tot un prahovean intrat în topul celor mai vârstnici oameni din lume. Provițeanul s-a stins din viață în 2020, la venerabila vârstă de 111 ani.

Citește și: Prahoveanul Dumitru Comănescu, recunoscut oficial drept cel longeviv bărbat din lume, la un an de la deces – VIDEO

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

La o lună după lucrările Hidro Prahova, problema apei murdare din Șirna pare rezolvată

La robinetele localnicilor din comuna prahoveană Șirna curge în...

Cum contribuie Prahova la Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României

Proiectul Neptun Deep, dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -