- Publicitate -

Sancțiuni în valoare totală de peste 25.000 de lei aplicate ieri de polițiștii prahoveni

La data de 19 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Polițiilor municipale Ploiești și Câmpina, precum și cei ai Serviciului Rutier Prahova, au organizat și desfășurat 4 acțiuni, pe mai multe linii de activitate, pe raza județului.

Obiectivele acțiunilor au fost combaterea nerespectării dispozițiilor legale privind acordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept, reducerea riscului rutier în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, precum și descurajarea elementelor infracționale și combaterea fenomenelor cu impact stradal.

- Publicitate -

Astfel, au fost legitimate 280 de persoane, iar pe linie rutieră, polițiștii au controlat 220 de autovehicule, efectuând în total 54 de testări cu aparatul etilotest.

În cadrul acțiunilor au fost aplicate 95 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.835 de lei.

- Publicitate -

Totodată, conform Legii nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale cu ocazia constatării unor fapte de această natură.

Pentru neregulile constatate au fost reținute 6 permise de conducere și un certificat de înmatriculare a fost retras, au declarat reprezentanții IJP Prahova.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cine a aprobat cortul „STOP Vexler” din Ploiești. Poliția vede doar panourile de pe DN 1

În timp ce Poliția Prahova anchetează panourile publicitare de...

Cum sunt folosite zeci de pagini Facebook pentru a manipula dezbaterea despre salariile bugetarilor

Observatorul Prahovean derulează de aproape doi ani, împreună cu...

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -