Miercuri, 3 august, în jurul orei 17:00, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza de competență, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Bușteni, au identificat pe strada Telecabinei din stațiune, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani, domiciliat în oraș, care era însoțit de doi pasageri.
În urma discuțiilor purtate atât cu conducătorul auto cât și cu pasagerii, a reieșit faptul că aceștia din urmă, urmau să achite o sumă de bani pentru transportul rutier din zona Platoului Bucegi până la stația de plecare a Telecabinei Bușteni, fără ca bărbatul să fie autorizat în a transporta persoane.
- Publicitate -
Având în vedere aspectele constatate, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura sancționării sancționării contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, au transmis reprezentanții IJP Prahova.
