- Publicitate -

Alte două urmăriri în Prahova. În ambele cazuri șoferii erau beți

Un șofer în vârstă de 50 de ani și altul de 19 sunt cercetați penal după ce au încercat să fugă de polițiștii care i-au tras pe dreapta. Ambii șoferi se urcaseră la volan sub influența băuturilor alcoolice, iar bărbatul în vârstă de 50 de ani nu avea nici permis de conducere.

Vă reamintim că noaptea trecută și la Ploieștiori a avut loc o urmărire. Și în acest caz șoferul se urcase băut la volan.

Citește mai multe detalii aici: VIDEO: ”L-au mirosit” că este în neregulă și au încercat să îl oprească. Un prahovean beat și fără permis a fost prins de polițiști, după o urmărire în Ploieștiori

Potrivit IPJ Prahova, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secției nr.1 de poliție rurală Apostolache au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat din comună conduce un autoturism, fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au identificat în trafic, pe drumul comunal Sângeru, autoturismul menționat,  ocazie cu care au procedat la oprirea acestuia, folosind semnalele acustice și luminoase însă conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea pe drumul public până în dreptul locuinței sale.

În urma verificării în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul în vârstă de 50 de ani din comună nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât acesta emana halena alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Citește și: VIDEO: ”L-au mirosit” că este în neregulă și au încercat să îl oprească. Un prahovean beat și fără permis a fost prins de polițiști, după o urmărire în Ploieștiori

Tot noaptea trecută, în jurul orei 1.40, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Vâlcănești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au procedat la oprirea regulamentară al unui autoturism, care circula pe DJ 218 din comuna Vâlcănești, pe sensul de mers Cosminele către Dumbrăvești.

Întrucat conducătorul auto nu a oprit la semnalul acestora, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, aproximativ 15 Km, fiind oprit de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Slănic, pe raza comunei Vărbilău.

Întrucât conducătorul auto, în persoana unui tânăr, de 19 ani din comuna Vâlcănești  emana halena alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Lovitură de teatru în scandalul suspiciunilor de dopaj de la Hipodromul Ploiești

Scandalul izbucnit după Marele Premiu de Trap, cursă organizată...

De ce au rămas mai multe benzinării din Ploiești fără carburanți. Explicația OMV Petrom

În ultimele zile, pe rețelele de socializare au apărut...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi