În noaptea de luni spre marți (10 spre 11 ianuarie), în jurul orei 00.00, polițiștii din cadrul Secției nr.3 de poliție rurală Blejoi au observat un autoturism care se deplasa pe raza satului Țânțăreni, moment în care au procedat la oprirea regulamentară a acestuia, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea.
Polițiștii au pornit din Țânțăreni în urmărirea autoturismului în cauză, iar după aproximativ 3 km, bărbatul aflat la volan a oprit în fața unui imobil din satul Ploieștiori, declarând ulterior că acolo locuiește.
Întrucât acesta emana halena alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În urma verificării în bazele de date, s-a constatat că bărbatul în vârstă de 31 de ani din comuna Blejoi nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Citește AICI despre un alt caz, al unui șofer prins de 4 ori, în mai puțin de un an, deși nu deține dreptul de a conduce pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
