Un șofer aflat sub influența alcoolului a fost implicat marți seara într-un accident rutier în comuna Apostolache, pe podul peste râul Cricovu Sărat.
Potrivit IPJ Prahova, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Urlați au fost sesizați despre faptul că pe DJ 102 C, pe podul de peste râul Cricovu Sărat din comuna Apostolache, un bărbat în vârstă de 30 de ani ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare acroșând un parapet de protecție
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că în urma impactului a rezultat avarierea autovehiculului, fără ca bărbatul să fie rănit.
S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, iar în urma acesteia, aparatul a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior conducătorul autoturismului fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
