Guvernanții din România estimează că valul 5 va fi generat, în special, de către varianta Omicron a noului coronavirus. În România au fost deja confirmate oficial 38 de cazuri, fiind date deja semnalele că și în țara noastră vor reapărea restricțiile, așa cum se întâmplă în țările din vestul Europei.
Ministerul Sănătăţii: ”Ministrul Alexandru Rafila şi medicul Adriana Pistol, şeful Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile, vor prezenta, miercuri, planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de COVID-19.
Planul va fi prezentat într-o conferinţă de presă programată la ora 11.00.
Până acum au fost confirmate oficial 38 de cazuri de infectare cu coronavirus în România. 25 au fost confirmate până în 26 decembrie, luni fiind anunţate alte 13 cazuri.
Până acum, unele dintre cazurile raportate nu au istoric de călătorie în zone în care Omicron a devenit varianta dominantă, ceea ce susţine variante transmiterii comunitare în România.
*Revenim cu detalii în privința măsurilor, după conferința de presă de la ora 11.
