Curtea Constituțională a fost învestită cu soluționarea, în cadrul controlului anterior promulgării, a obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii bugetului de stat pe anul 2022, obiecție formulată de un număr de 51 de
deputați aparținând Grupului parlamentar al partidului Uniunea Salvați România din Camera Deputaților.
CCR: În ziua de 28 decembrie 2021, Plenul Curții Constituționale a preschimbat, din
oficiu, în temeiul art.230 din Codul de procedură civilă coroborat cu art.14 din Legea
nr.47/1992, termenul de judecată iniţial fixat, de la data de 29 decembrie 2021 la data
de 28 decembrie 2021, dată la care s-a pronunțat asupra obiecției de neconstituționalitate.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi:
1. A respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art.6 alin.(2) din Legea bugetului de stat pe anul 2022.
2. A respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat
că dispozițiile art.54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituționale în
raport cu critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată numai în măsura în
care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii
nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor
electorale.
3. A respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat
că dispozițiile art.56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituționale în
raport cu criticile formulate.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
