spot_img
- Publicitate -

Risc de avalanșe în Bucegi

Data:

Potrivit Administației Naționale de Meteorologie, este risc însemnat de avalanșe în munții Făgăraș, Bucegi, Rodnei, Parâng-Șureanu, Țarcu-Godeanu și Călimani-Bistriței-Ceahlău.

- Publicitate -

Meteorologii avertizează că de sâmbătă, de la ora 20:00, până luni, la ora 20:00, este risc însemnat de avalanșe în Carpații Meridionali și Orientali.

În Munții Făgăraș, s-a depus un strat instabil de zăpadă, ce depășește pe alocuri 30-40 de centimetri, dar sunt și numeroase plăci de vânt pe versanții sudici, estici și sud-estici, în zona crestelor. Pe văi și în locurile adăpostite sunt depozite însemnate de zăpadă, care depășesc 2 metri.

Stratul instabil poate ceda în special la supraîncărcări, oricât de mici, dar izolat și în mod spontan, pe pantele cele mai înclinate, ducând la declanșări de avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari.

Peste 100.000 de flori vor decora Ploieștiul

Mii de fire de gazanie, gura leului, crăițe, mușcate, precum și numeroase plante perene vor decora Ploieștiul în perioada următoare. Toate florile sunt din...
- Publicitate -

Riscul de avalanță este însemnat, la fel ca în zonele de sub 1.800 de metri altitudine. La altitudini mai mici de 1.500 de metri, pe fondul vremii mai calde și al precipitațiilor mixte, stratul va continua să se topească lent. Pe pantele mai înclinate, la supraîncărcări mari, se pot declanșa izolat avalanșe de mici dimensiuni, în zonele cu depozite mai însemnate de zăpadă.

În Munții Bucegi, pe versanții sudici, estici și sud-estici, în zona crestelor, sunt formate plăci recente de vânt, plăci depuse peste zăpada mai consistentă acumulată în perioada precedentă.

Stratul de zăpadă are dimensiuni importante pentru luna decembrie în zona înaltă, îndeosebi pe versanții nordici, iar vântul puternic din perioada precedentă a transportat cantități importante de zăpadă pe văi, acolo unde riscul este mai crescut. Pe văi și în locurile adăpostite sunt depozite însemnate, care depășesc 2 metri, notează sursa citată de Mediafax.

- Publicitate -

Stratul instabil de la suprafață poate ceda mai ales la supraîncărcări, oricât de mici, dar izolat și în mod spontan pe pantele cele mai înclinate, ducând la declanșări de avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari. Riscul este însemnat, la fel ca în zonele de sub 1.800 de metri. Sub 1.500 de metri, stratul va înregistra scăderi, pe fondul vremii mai calde, însoțite de precipitațiile mixte.

În Munții Rodnei a nins în ultimele două zile, iar stratul de zăpadă a crescut semnificativ. În zona de creastă sunt plăci de vânt pe versanții sudici, estici și sud-estici. La peste 1.800 de metri, este un strat de zăpadă relativ recentă, ce depășește pe alocuri 40-50 centimetri și care va mai crește în zilele următoare. În zonele adăpostite și pe văi se găsesc depozite mai însemnate de zăpadă. Mai ales la supraîncărcări, dar izolat și în mod spontan pe pantele cele mai înclinate, se pot declanșa avalanşe de dimensiuni medii și izolat mari. Va continua să ningă și sub 1.800 de metri, iar în condiții de supraîncărcare a stratului se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii în zonele cu depozite mai consistente, în special în etajul altitudinal 1500-1800 m.

Și în Munții Parâng-Șureanu a nins slab în zona înaltă, iar stratul a mai crescut cu 5-10 cm. Vântul puternic a creat multiple plăci de vânt în zona de creastă, pe versanții estici, sudici și sud-estici. De asemenea, în zonele adăpostite și pe văi se găsesc depozite însemnate de zăpadă. La supraîncărcări se pot declanșa avalanşe de dimensiuni medii, pe pantele cele mai înclinate, riscul fiind dat în principal de numeroasele plăci de vânt prezente în apropierea crestelor. Sub 1.800 de metri stratul are dimensiuni mai reduse și este umezit puternic, iar în condiții de supraîncărcare se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici, pe pantele mai înclinate.

- Publicitate -

Parcul uitat din vestul Ploieștiului

Cititorii au răspuns campaniei „Cum arată parcurile din cartierul tău” și ne-au sesizat pe adresa redacției numeroase astfel de locuri uitate de autorități. Astăzi...

În Munții Țarcu-Godeanu, stratul de zăpadă este parțial stabilizat, dar precipitațiile însemnate din următoarea perioadă vor aduce un strat consistent de zăpadă proaspătă. În zona crestelor sunt plăci de vânt, iar depozite mai consistente de zăpadă se întâlnesc pe văi. La supraîncărcări se pot declanșa avalanşe de dimensiuni mici și izolat medii, pe pantele cele mai înclinate. Sub 1.800 de metri, stratul are dimensiuni mai reduse, dar în condiții de supraîncărcare se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii.

Ninsori moderate au fost în ultimele zile și în Munții Călimani-Bisriței-Ceahlău, iar vântul puternic a dus la formarea de noi plăci de vânt și a transportat zăpada pe văi. Ninsori importante sunt așteptate și în zilele următoare, iar stratul va continua să crească. La supraîncărcări se pot declanșa avalanşe de dimensiuni mici și medii, pe pantele cele mai înclinate, riscul fiind dat atât de plăcile de vânt prezente, cât și de stratul de zăpadă recentă, care depășește pe alocuri 30-40 centimetri și care va continua să crească.

În munții Vlădeasa-Muntele Mic, riscul de avalanșe este moderat.

- Publicitate -

Potrivit ANM, cel mai gos strat de zăpadă, de 173 cm, se înregistrează sâmbătă la Bâlea-Lac.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Parcul uitat din vestul Ploieștiului

Cititorii au răspuns campaniei „Cum arată parcurile din cartierul...

Accident rutier la Pleașa

Un accident rutier în care au fost implicate două...

Cine primește vouchere de vacanță în 2025. Ce valoare au

Programul guvernamental de acordare a voucherelor de vacanță continuă...

Când scăpăm de ploi la Ploiești. Prognoza ANM

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo...

Peste 100.000 de flori vor decora Ploieștiul

Mii de fire de gazanie, gura leului, crăițe, mușcate,...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...

PSD-ul, balaurul cu șapte capete, a îngropat România

Indiferent cât am fost de blamată cu privire la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Parcul uitat din vestul Ploieștiului

Cititorii au răspuns campaniei „Cum arată parcurile din cartierul...

Accident rutier la Pleașa

Un accident rutier în care au fost implicate două...

Cu zdrențe și indiferență. Așa ești întâmpinat în Ploiești

Ploieștiul se scufundă tot mai adânc în mocirla nepăsării...

Ce poți face în weekend la Ploiești și în restul județului

Chiar dacă vremea nu este una tocmai plăcută în...
- Publicitate -

Controale: Zone din Ploiești transformate în gropi de gunoi

Primăria Ploiești anunță depistarea mai multor persoane surprinse în...

Cum se circulă pe DN1 în Prahova. Unde sunt coloane

Traficul rutier pe DN1 în Prahova a început să...