După ce Observatorul Prahovean a prezentat miercuri cum mai multe persoane solicitau bani pentru emiterea certificatelor de vaccinare, iar subiectul a ajuns în mai multe publicații centrale, Col. dr. Valeriu Gheorghiță a reacționat iar Poliția a deschis o anchetă.
Citește mai multe detalii aici: Escrocherie cu Certificate Covid false! Naivii plătesc 400 de lei unor șarlatani prin PayPoint, pierzând astfel banii și riscând dosare penale
Potrivit ultimelor date oferite de IGP, la nivel național sunt deschise 362 de dosare penale, în care sunt cercetate 850 de persoane. Anchetele vizează 270 de teste PCR, 500 de certificate Covid și aproape 700 de adeverințe de vaccinare suspectate ca fiind false.
Col. dr. Valeriu Gheorghiță: ”Să nu își cumpere un risc de boală și un risc de a ajunge la terapie intensivă cu bani, în condițiile în care vaccinarea este gratuită, sigură și eficientă”.
Potrivit Codului Penal, cei care falsifică adeverințele sau certificatele de vaccinare riscă până la 5 ani de închisoare, pentru acuzația de fals intelectual. Iar cei care le folosesc riscă nu doar să se îmbolnăvească, ci și să fie acuzați de uz de fals, ceea ce le poate aduce între trei luni și trei ani de închisoare sau cel puțin o amendă penală.
