USR PLUS anunţă că, miercuri, la ora 10.00, a început votul pentru alegerea preşedintelui formaţiunii. Scrutinul este online şi se va desfăşura în două tururi, dacă niciunul dintre candidaţi nu obţine peste 50% din voturi.
Sunt aproximativ 50.000 de membri aşteptaţi să voteze unul dintre cei trei candidaţi: co-preşedinţii Dan Barna şi Dacian Cioloş, dar şi senatorul Irineu Darău.
Absent din spațiul public în ultima perioadă, mai ales pe fondul crizei guvernamentale, Dacian Cioloș pare să fie devansat în planul imaginii de către Dan Barna, mult mai activ pe rețelele de socializare și în presă.
Susținerea față de Barna pare să vină și de la câțiva vectori de imagine din USR PLUS.
Fostul ministru al Propiectelor Europene Cristian Ghinea: ”Începând de azi membrii USR PLUS votează electronic pentru preşedinţia partidului. Eu merg cu Dan. Pentru că a fost acolo când era greu, pentru că e liderul care uneşte. Hai, Dane!”
Fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui: ”De astăzi, USR PLUS îşi alege preşedintele. În mod electronic, la distanţă şi pe bune. Votul meu merge către Dan Barna, un om responsabil care, cu răbdare şi perseverenţă, ne-a unit şi ne-a adus unde suntem azi.”
Fostul ministru al Justiției Stelian Ion: ”USR PLUS. În anii care au trecut l-am cunoscut pe Dan Barna coordonând cu succes campania Fără penali în funcţii publice, luptând hotărât împotriva abuzurilor pesediste, asumându-şi fără ezitare responsabilităţi atunci când a fost nevoie de el. Îl susţin pe Dan Barna pentru preşedinţia USR PLUS. Succes, Dan!”
Deputatul Iulian Bulai: ”Îl respect pentru efortul depus pentru ca USR PLUS să ajungă aici. Am fost martorul asezării acestui partid în ultimii 4 ani. Dan Barna are un merit deosebit în acest proces. Moldova este marele beneficiar al PNRR. Acesta este şi meritul lui Dan – ca vicepremier a ajutat şi a coordonat activitatea colegilor miniştri Cătălin Drulă şi Cristian Ghinea. Îi mulţumesc pentru acest lucru. Îl votez şi vă îndemn şi pe voi să faceţi asta.”