Potrivit unui făcut pe pagina oficială de facebook, Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova, are începând de vineri un nou purtător de cuvânt. Este vorba de Daniel Chirvase care lucrează în cadrul MAI din 2007, fiind recent transferat de la IJJ Vaslui.
„Urăm bun venit noului nostru coleg care a ales să se alăture echipei noastre!
Noul purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova este domnul căpitan Chirvase Daniel.
În perioada iunie 2007 – februarie 2021 și-a desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui. Domnul Chirvase este absolvent al Universității Spiru Haret București, cu specializarea Drept. Totodată acesta și-a continuat pregătirea urmând cursuri de specializare în domeniul Relațiilor publice.
În urma concursului pentru trecere în corpul ofițerilor a fost declarat admis și, începând cu data de 15 februarie 2021, a fost numit în fucția de ofițer specialist în cadrul compartimentului Informare, Relații Publice și cu Publicul al Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova.
Îi dorim mult succes în activitate și suntem convinși că cei peste 13 ani de experiență îl vor ajuta să se integreze cât mai repede în colectiv”

Asa, si ? Asta este marele eveniment ?