Bărbatul care a desfigurat o ploieșteancă, reținut inițial de polițiști pentru 24 de ore, a fost pus în libertate. Instanța a respins solicitarea procurorilor de a fi arestat preventiv, considerând că nu este un pericol public. Agresorul va fi cercetat în stare de libertate, sub control judiciar.
Procurorii au cerut arestarea preventivă a bărbatului care și-a băgat în spital concubina, după ce i-a aplicat mai multe lovituri cu o halbă în cap și peste față, după ce inițial l-au lăsat în libertate, iar polițiștii l-au amendat cu 1000 de lei.
După mediatizarea cazului de către observatorulph.ro, agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și adus în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă.
Judecătorul a considerat că bărbatul respectiv nu prezintă un pericol public suficient de mare încât să rămână după gratii și a decis anchetarea acestuia în libertate, sub control judiciar, pentru 60 de zile.
Acesta va fi obligat doar să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat sau conform programului de supraveghere întocmit și să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței.
Observatorulph.ro a publicat în exclusivitate acest caz. Incidentul s-a petrecut duminica trecută, în cartierul Vest din Ploiești.
Atunci, o femeie de 49 de ani a fost bătută crunt de concubin, care a lăsat-o într-o baltă de sânge în casă și a plecat.
Agresorul a lovit-o peste cap și în figură cu o halbă de bere, femeia suferind o fractură de piramidă nazală. Rudele susțin că în acest caz este vorba de o tentativă de omor din moment ce concubinul i-a aplicat și câteva lovituri de cuțit. Suspectul este încă în libertate.
Victima a fost găsită de fiica sa, aseară, în stare gravă, într-o baltă de sânge. Femeia a sunat de urgență la 112, mama sa fiind transportată la unitatea de primiri urgențe a spitalului județean de urgență din Ploiești, unde a primit îngrijiri medicale.
După ce și-a revenit din șoc, victima agresiunii a povestit rudelor că a fost lovită de concubin cu o halbă de bere în cap și peste față de mai multe ori. Detalii și foto aici: ”Ploieșteancă desfigurată de concubin, într-o criză de furie”.
La solicitarea observatorulph.ro, IJP Prahova a transmis următorul comunicat:
În data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 24:00, politistii Secției de Politie nr. 3 Ploiesti au fost sesizati cu privire la comiterea unei fapte de violență în familie.
Din verificari a reieșit faptul că o femeie de 48 de ani ar fi fost lovită de către concubinul său, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu și al consumului de alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru violență în familie, fiind aplicată de asemenea și o sancțiune contravențională conform Legii nr.61/1991, în valoare de 1000 de lei.
