spot_img
- Publicitate -

O prahoveancă s-a ales cu dosar penal pentru 50 de kg de materiale pirotehnice

Data:

A început ”nebunia sărbătorilor”, cel puțin în privința comerțului ilegal cu materiale pirotehnice.

- Publicitate -

Conform IPJ Prahova, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase Prahova au depistat în flagrant o femeie, în comuna Gura Vadului, în timp ce ar fi oferit spre comercializare articole pirotehnice.

Polițiștii au descoperit în autoturismul femeii aproximativ 50 kg de articole pirotehnice, întreaga cantitate fiind indisponibilizată.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare a „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută și sancționată de Legea nr. 126/1995.

Harta „punctelor negre” din Ploiești. A „plouat” cu amenzi

Polițiștii locali din Ploiești au aplicat într-o singură zi amenzi în valoare de peste 20.000 de lei pentru deșeurile aruncate pe stradă. Astfel, marți, 27...
- Publicitate -

Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase Prahova, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Sursa IPJ Prahova / foto cu caracter ilustrativ

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...
- Publicitate -

Exclusiv

Hidro Prahova recunoaște că nu are autorizație de la DSP

Hidro Prahova, operatorul de apă și canalizare al Consiliului...

Hagi și Nadia, umiliți prin campanii publicitare ilegale

Cu un penis gigantic deasupra capului, Gică Hagi îți...

Când începe asfaltarea podului de pe DN 1A, din Blejoi

De mai bine de o lună, circulația rutieră pe...

Scandalul sistemului antigrindină. Ce cer fermierii

Asociația Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova...

Directorul CNMV, susținut de profesori, elevi și părinți

Directorul demisionar al Colegiului Național Mihai Viteazul (CNMV) din...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Povestea Happy Farm, un altfel de afterschool lângă Ploiești

Happy Farm este cel mai nou afterschool care își...

Accident rutier pe un drum din comuna Râfov

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost...

Gările Ploieștiului: Motiv de mândrie sau de rușine?

În Ploiești sunt funcționale mai multe gări, însă cele...

Vali și Diana, prahovencele „scoase la lumină” de Narada

Două copile cu un talent senzațional la desen, de...

Bloc pe terenul primit cadou de Simona Halep, la Bușteni

Sportiva Simona Halep, dublă câștigătoare de Grand Slam, a...
- Publicitate -

Emisiuni

Robotics Summer Fest la Ploiești

Tinerii roboticieni de la BraveBots organizează, weekendul acesta, la...

Cum influențează masele reclamele false din războiul hibrid

În ultima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE, Mihai...

Super-Show auto la Hipodromul Ploiești

Ediție specială, astăzi la Observatorul Prahovean LIVE, pe tema...
- Publicitate -

Vox Publica

Locuiești la bloc? N-o să-ți placă asta

După ploile din ultima perioadă, vegetația a ”explodat”, iar...

Șefa ISJPH, Ilona Rizea, urma să-l demită pe directorul Țaga

Știrea zilei de ieri, din Ploiești, este demisia lui...

E timpul să dăm uitării ura politică. Români, la treabă!

E trist ce ni se întâmplă în ultima vreme....
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Parcometre SGU Ploiești, sparte de hoți

Parcometre ale SGU Ploiești, unde se achită taxele de...

Risc de inundații în Prahova. Avertizările ISU

Autoritățile prahovene rămân în alertă, pe fondul avertizărilor de...

Navetiștii, uzi până la piele în autogări

Vremea ploioasă, care va continua și în zilele următoare,...

Furturi în Prahova. Două rețineri într-o singură zi

Marți, 27 mai 2025, polițiștii prahoveni au efectuat două...
- Publicitate -

Urs în Provița de Jos. S-a inițializat mesaj Ro-Alert

Un urs a fost zărit în cursul acestei zile...

Cod galben de ploi și vijelii în Prahova

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare...

Patroni prahoveni, păcăliți cu metoda ”Self Pay”

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti...

Coduri de inundație prelungite în Prahova

În această perioadă Prahova, alături de alte județe din...