- Publicitate -

Bătaie în familie, la Românești. Două persoane înjunghiate au ajuns la spital

Data:

Lasă un comentariu

Incidentul a avut loc, ieri seară, în jurul orei 20.00, la Românești, unde a avut loc un conflict între mai multe persoane. Două persoane înjunghiate au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.

- Publicitate -

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Românești, are loc un conflict între mai multe persoane.

La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție, de jandarmi și de lucrători din cadrul Serviciul pentru Acțiuni Speciale, care au aplanat conflictul.

Din primele verificări se pare că o femeie de 31 de ani, ar fi chemat rudele pentru a o lua de la locuința concubinului în vârstă de 39 de ani din localitatea Bărcănești, care ar fi agresat-o anterior.

Instanța refuză prescripția în dosarul fraudei electorale de la Ciorani

Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat într-o încheiere cu caracter decisiv în dosarul cunoscut public drept „cazul Ciorani”, referitor la acuzații de furt de...
- Publicitate -

Odată ajunși la fața locului, fratele concubinului în vârstă de 31 de ani ar fi amenințat cu un obiect tăietor înțepător persoanele prezente, iar situația a degenerat.

În urma altercației, fratele concubinului l-ar fi lovit pe tatăl femeii de 31 de ani, ulterior și pe aceasta.

Surse medicale au precizat că două persoane, respectiv femeia în vârstă de 31 de ani și bărbatul în vârstă de 39 de ani, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Ploiești. Bărbatul prezenta o plagă înjunghiată în regiunea abdominală, iar femeia o plagă înjunghiată în fesă.

- Publicitate -

Alte două persoane, un bărbat în vârstă de 57 de ani, care prezenta un traumatism cranio-facial și o plagă frontală, precum și o femeie în vârstă de 53 de ani, care avea un traumatism la mână, au refuzat transportul la spital.

Toate persoanele au fost conduse la sediul Poliției municipiului Ploiești. Persoanele implicate nu au dorit să formuleze plângere penală pentru infracțiunea de lovire.

În cauză, potrivit IJP Prahova, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.

Accident la Ploiești. O femeie a ajuns la spital

Miercuri, 1 octombrie 2025, în Ploiești, la intersecția străzii Poștei cu strada Buzăului, aproape de Școala Sf. Vineri, a avut loc un accident rutier....
- Publicitate -

De asemenea, potrivit IJP Prahova, pentru evitarea unui nou scandal în zonă s-au luat măsuri de asigurare a ordinii publice în localitate.

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Povestea Alltur, afacerea construită de antreprenorul Liviu Cîrstea

Alltur este un nume cu rezonanţă pe piaţa agenţiilor...

La Bucov, AlpAccess vopsește piese pentru Stația Spațială

AlpAccess este un nume cu rezonanță în domeniul vopsitoriei...

Povestea antreprenorului care extrage parfumul din Ținutul Stejarilor

În Ținutul Stejarilor, acolo unde liniștea naturii vindecă sufletul,...
- Publicitate -

Exclusiv

Instanța refuză prescripția în dosarul fraudei electorale de la Ciorani

Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat într-o încheiere cu...

Golire parțială și controlată a lacului de acumulare Paltinu

Specialiștii Apelor Române au început golirea parțială și controlată...

Ce trebuie să facă locatarii din Ploiești pentru a avea căldură de la Termo

Începând de luni, 29 septembrie, operatorul Termo Ploiești poate...

Când începe furnizarea de căldură la blocurile din Ploiești

Termo Ploiești a început, de vineri, livrarea de căldură,...

Tinerii care au blocat și vandalizat o mașină în trafic la Șirna au fost reținuți

Polițiștii i-au reținut pe cei patru tineri care au...
- Publicitate -

Știri noi

Centralele termice ale Câmpinei, azi magazine sau locuri de joacă

Pe 1 aprilie 2008, la Câmpina era închisă și...

Accident la Ploiești. O femeie a ajuns la spital

Miercuri, 1 octombrie 2025, în Ploiești, la intersecția străzii...

Imaginea zilei la Ploiești: Scaune de coji, nu doar covoare

Imaginea zilei de astăzi, de la Ploiești, vine de...

Instanța refuză prescripția în dosarul fraudei electorale de la Ciorani

Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat într-o încheiere cu...

Nicoleta Mocanu aduce stare de bine pentru seniorii Ploieștiului

Nicoleta Mocanu, fondatoarea Asociației „Întoarce-te la Sport”, își îndreaptă...
- Publicitate -

Emisiuni

Tu când ai auzit ultima oară pe cineva vorbindu-ți exact ”ca pe internet”?

De ce ”se ceartă ca la ușa cortului” premierul...

Garda de Mediu amendează ploieștenii pentru iarba uscată. Poluatorii scapă!

Garda de Mediu Prahova a amendat Primăria Ploiești cu...

SGU Ploiești primește 70 de bani/mp/lună de spațiu verde

Dragoș Măchițescu, directorul SGU Ploiești, a fost invitatul lui...
- Publicitate -

Vox Publica

Afișe otrăvite anti-Polițeanu. Poliția încă ”cercetează”

Săptămâna trecută, mai precis în noaptea dintre 25 și...

Republica Moldova a spus PAS Moscovei

Republica Moldova a spus PAS Moscovei și a făcut...

E gata și Republica de sub Castani, cu bune și rele

S-a încheiat prima ediție a Republicii de sub Castani,...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Accident la Ploiești. O femeie a ajuns la spital

Miercuri, 1 octombrie 2025, în Ploiești, la intersecția străzii...

Accident rutier cu o victimă pe DN1, la Comarnic

Un accident rutier în urma căruia o femeie a...

A adormit la volan și a intrat cu mașina în șanț, la marginea DN1

Șoferul unei autoutilitare a scăpat ca prin minune, fără...
- Publicitate -

Pieton accidentat pe DN1, zona Otopeni. Traficul este blocat

Un pieton a fost accidentat cu puțin timp în...

Ștafeta Veteranilor Invictus 2025 ajunge la Ploiești

Cu ocazia Zilei Armatei Române, Asociația Voluntarilor Invictus, alături...

Curs de matematică la Școala Spectrum Ploiești

Școala Spectrum Ploiești organizează cursul „Steluțele Matematicii”, special creat...