În această perioadă, Asociaţia „Compassion & Care, prin Centrul de consiliere “Josephine Knox” din Ploieşti, a lansat un proiect inedit, intitulat „Violenţa domestică – o provocare pentru fiecare”. Provocare nu la violenţă, fireşte, ci la o campanie de informare şi sensibilizare a tinerilor asupra fenomenului violenţei domestice.
Amănunte detaliate despre acest proiect am aflat de la dna Paula Oprea (în foto), manager de proiect, cu prilejul unei conferinţe de presă. Domnia sa ne-a spus că Proiectul este finanţat de „Transition’s Gate, organizaţie din SUA, focalizată să sprijine femeile prinse în capcana violenţei domestice. Valoarea proiectului este de 32.631,30 lei, din care 29.168,00 lei este alocată de organizaţia finanţatoare. Se are în vedere întâlniri cu tinerii la sediul Centrului, prin care aceştia să se familierizeze cu serviciile sociale disponibile în comunitate pentru victimele violenţei domestice şi li se vor aduce la cunoştinţă noţiuni adevăruri, statistici şi aspecte legale oferite de inspectorul Marian Popescu, din cadrul IJP Prahova. De asemenea, la orele de dirigenţie din mai multe licee ploieştene, partenere în proiect, vor avea loc seminarii interactive, în care se vor prezenta teme specifice fenomenului de violenţă în familie. Proiectul se va derula până la sfârşitul anului şcolar şi va viza un număr de cca 750 de tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani. Rugată să dea exemple de femei care au apelat la serviciile Centrului de consiliere şi, evident, asupra copiilor acestora, dna Paula Oprea a spus: „ În a doua jumătate a acestui an, au fost câteva femei care ne-au trecut pragul, vădit împovărate, cu priviri abătute, practic resemnate şi lipsite de speranţă. Adela N. – una dintre acestea, care beneficiază de serviciile sociale oferite de noi – regreta că nu a apelat mai demult la acest Centru, deoarece sfaturile bune primite aici, cu grijă şi compasiune, cu privire la viaţa sa au ajutat-o cum să reacţioneze în faţa abuzurilor soţului, sperând o rezolvare pentru familia dumneaei. Ne-am bucura dacă, prin intermediul mass-media locală, persoanele aflate în situaţii de violenţă domestică ar putea afla că Centrul nostru de consiliere le poate veni în întâmpinare cu un ajutor specializat, oferit gratuit”. Să mai remarcăm faptul că Asociaţia „Compassion & Care” a mai organizat, în cursul acestui an, de 8 Martie, a organizat o întâlnire de socializare, recreere şi încurajare pentru femei, evenimentul numindu-se „Un zâmbet de primăvară”.Un alt moment de relaxare oferit femeilor înainte de Crăciun, va fi „La gura sobei”, eveniment organizat la sediul Asociaţiei (str. Victoriei nr.13, tel. 0788 999 965), în ziua de 16 decembrie 2011,ora 17,30. Pe lângă clipele de relaxare, Centrul de consiliere are pregătite şi numeroase surprize.
Text: Ioan Popescu