spot_img
- Publicitate -

Povestea Artown, festivalul care dă culoare Ploieștiului [VIDEO]

Data:

Noul episod al podcastului „Ploieștiul Nostru” aduce în prim-plan pentru publicul prahovean una dintre cele mai de succes inițiative care unește arta și activismul, creând un spațiu al exprimării viziunii creative, inspirând comunitatea locală și încurajând dialogul despre valorile culturale și sociale care ne definesc.

- Publicitate -

Alesia Marin, realizatorul emisiunii, le are invitate pe Livia Florea, Fondator și Președinte Artown Festival, și pe Ilinca Ioanițescu, Vicepreședinte Artown Festival. În cadrul podcastului, acestea povestesc despre maniera în care Ploieștiul a fost gazda artiștilor din întreaga lume, care au venit să ofere o pată de culoare orașului, prin picturile murale realizate, tema de anul acesta fiind suprarealismul.

„Artown Festival”, conceptul unic care oferă o pată de culoare orașului Ploiești

Aflat la cea de-a treia ediție, festivalul Artown se remarcă prin caracterul unic și inovativ pe care îl are, transformând orașul într-o adevărată galerie de artă urbană. Anul acesta, evenimentul de deschidere a avut loc la Fabrica UZUC (Underground Zone of Unconventional Culture), debutând cu un moment artistic de senzație, oferit de ploieșteanul Killa Fonic.

Atât artiștii români, cât și cei internaționali, din toate colțurile lumii, s-au reunit la Ploiești, pentru a oferi orașului experiențe artistice cu diversitate culturală. Evenimentul dezvoltă o gamă variată de forme artistice, de la pictură murală, până la spectacole cu momente muzicale și de dans. Prin fiecare lucrare expusă, festivalul nu doar că înfrumusețează orașul, ci și îi dezvăluie o identitate artistică unică, făcându-l mai primitor și mai captivant atât pentru localnici, cât și pentru vizitatori.

- Publicitate -

Citește și Artown Festival Ploiești: Picturile murale din zona de Sud a orașului – GALERIE FOTO

Chiar de la intrarea în oraș, la gara de sud, publicul poate interacționa cu una dintre lucrările realizate de artiștii Artown Festival în anul 2023, făcând cunoștință cu statuia Domnului Goe, din schița lui I.L. Caragiale, emblemă pentru orașul nostru.

În noul episod din podcastul „Ploieștiul Nostru”, Livia Florea și Ilinca Ioanițescu oferă informații în exclusivitate atât despre ce înseamnă organizarea Artown Festival, cât și despre maniera în care a luat naștere festivalul, din pasiune, dezvoltându-se în cele trei ediții și ajungând la succesul de astăzi.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...
- Publicitate -

Exclusiv

Directorul CNMV, susținut de profesori, elevi și părinți

Directorul demisionar al Colegiului Național Mihai Viteazul (CNMV) din...

La Halele Centrale plouă prin tavan și cade tencuiala

Una dintre cele mai frumoase și valoroase clădiri ale...

Protest la Colegiul Național Mihai Viteazul Ploiești

Un protest mai puțin obișnuit are loc, astăzi, la...

Primarul din Colceag tunde iarba cu tractorul instituției

În lipsa fondurilor și din cauza deficitului de personal,...

Apă cu nitriți, nitrați și bacterii în rețele publice din Prahova

Apa de băut din unele rețele publice din mai...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Călin Georgescu anunță că se retrage din viața politică

Fostul candidat la președinție, Călin Georgescu, a anunțat în...

Directorul CNMV, susținut de profesori, elevi și părinți

Directorul demisionar al Colegiului Național Mihai Viteazul (CNMV) din...

Alunecare de teren în Prahova. Efectele ploilor abundente

Pompierii prahoveni au fost solicitați să intervină în mai...

Blestemul ploilor. Beciuri și terenuri inundate la Poiana Vărbilău

De mai multe zile plouă în continuu în satul...

La Halele Centrale plouă prin tavan și cade tencuiala

Una dintre cele mai frumoase și valoroase clădiri ale...
- Publicitate -

Emisiuni

Super-Show auto la Hipodromul Ploiești

Ediție specială, astăzi la Observatorul Prahovean LIVE, pe tema...

Cum au ajuns românii să se urască din cauza alegerilor

Alegerile prezidențiale i-au împărțit pe români în două tabere...

Cum au votat prahovenii la alegerile prezidențiale? VIDEO

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale, iar Prahova s-a...
- Publicitate -

Vox Publica

Locuiești la bloc? N-o să-ți placă asta

După ploile din ultima perioadă, vegetația a ”explodat”, iar...

Șefa ISJPH, Ilona Rizea, urma să-l demită pe directorul Țaga

Știrea zilei de ieri, din Ploiești, este demisia lui...

E timpul să dăm uitării ura politică. Români, la treabă!

E trist ce ni se întâmplă în ultima vreme....
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Super-Show auto la Hipodromul Ploiești

Ediție specială, astăzi la Observatorul Prahovean LIVE, pe tema...

Cum au ajuns românii să se urască din cauza alegerilor

Alegerile prezidențiale i-au împărțit pe români în două tabere...

Cum au votat prahovenii la alegerile prezidențiale? VIDEO

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale, iar Prahova s-a...

Ploieștiul nostru: David și Alex, olimpici la matematică

Mai mulți elevi olimpici din Colegiul Național „Mihai Viteazul”...
- Publicitate -

Cu cine votăm în turul 2

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae, Claudiu Vasilescu și Ștefan...

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...