Invitat, miercuri seară, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, ediție de promovare electorală, candidatul PNL la Primăria Ploiești, doctorul Bogdan Nica, a anunțat măsurile pe care le va lua pentru sprijinirea echipei de fotbal Petrolul dacă va câștiga alegerile din 9 iunie.
”Cei care mă cunosc știu că sunt suporter înfocat al Petrolului și că nu lipsesc de la meciurile de pe stadionul Ilie Oană, unde, apropos, plătecs abonament! În prima săptămână de după alegeri, dacă voi ajunge primar, voi pune în aplicare mai multe măsuri pentru sprijinirea echipei fanion a orașului” a declarat Bogdan Nica.
Acesta a dat și câteva exemple: ”Așa cum Primăria Cluj sau Sibiu sprijină echipele de fotbal, cu respectarea legii, de ce nu ar putea să facă acest lucru și Primăria Ploiești? De asemenea, voi apela la firmele din Prahova să devină sponsori ai Petrolului astfel încât echipa să facă performanță în Superliga”.
Bogdan Nica a precizat că este nevoie și de modernizarea stadionului Ilie Oană și de schimbarea gazonului.
”Fotbaliștii Petrolului se antrenează pe maidan. Situația asta poate fi rezolvată foarte simplu, prin purtarea unor discuții cu Primăria Târgșorul Vechi, care deține fosta bază sportivă a Conpet” a completat candidatul PNL la Primăria Ploiești.
Emisiunea poate fi urmărită aici:
