Primarul comunei Valea Doftanei, Lucian COSTEA, a fost invitat, aseară, în emisiunea ȘTII CE ZIC de la DADA TV, transmisă și pe platforma Observatorul Prahovean. VIDEO la finalul textului.
Întrebat de moderatorul emisiunii, Claudius DOCIU, ce se întâmplă cu drumul spre Săcele, o alternativă la aglomerația de pe DN 1 – Valea Prahovei, primarul Costea a declarat că acesta are o importanță deosebită pentru Valea Doftanei.
”Zona noastră va fi conectată cu lumea întreagă pentru că vei ajunge la aeroportul din Brașov în numai 40 de minute” a spus primarul comunei Valea Doftanei.
În prezent se lucrează la proiectare, iar din toamnă vor începe lucrările de construire.
Reamintim că acest drum va fi construit de compania Erbașu, care a depus o ofertă de 312 milioane lei, reprezentând 75% din valoarea pe care o estima Ministerul Dezvoltării, 411 milioane lei fără TVA.
Contractul pentru modernizarea celor 25 de kilometri de Drum Județean și Drum forestier din județele Prahova și Brașov a fost semnat pe 1 martie 2023 în prezența premierului Nicolae Ciucă la Valea Doftanei.
Potrivit economedia.ro, proiectarea are o durată de 6 luni, pentru execuție sunt prevăzute 42 de luni, iar garanția este de 5 ani.
Emisiunea poate fi urmărită aici:
