spot_img
- Publicitate -

Eastern Foxes Ploiești, calificare la Campionatul Mondial de Robotică

Data:

Succes istoric! Echipa de robotică Eastern Foxes formată din elevi ai Colegiului Național I.L. Caragiale din Ploiești s-a calificat la Campionatul Mondial de Robotică din Houston!

- Publicitate -

Performanță uluitoare pentru Eastern Foxes! Echipa de robotică, din cadrul Colegiului Național „I. L. Caragiale” Ploieşti, a reușit o calificare spectaculoasă la FIRST Robotics Competition – Campionatul Mondial de la Houston, Texas!

”După un parcurs excepțional, am demonstrat că pasiunea, inovația și perseverența pot transforma un vis în realitate. Confruntându-ne cu cele mai puternice echipe din țară, am reușit să ne calificăm, prezentând soluții tehnice revoluționare și strategii de joc inovatoare.

Această calificare plasează Eastern Foxes în elita mondială a roboticii, alături de cele mai prestigioase echipe de pe glob. În Houston, vom reprezenta nu doar liceul și orașul nostru, ci întreaga Românie, luptând pentru supremația mondială în robotică!” este mesajul transmis de membrii echipei.

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi, un prieten mi-a...
- Publicitate -

„Este un vis devenit realitate! Am muncit enorm și suntem gata să ne măsurăm forțele cu cei mai buni din lume! Urmează marea provocare! În drumul nostru spre Houston, Eastern Foxes are nevoie de susținerea întregii comunități! Pregătirile sunt în plină desfășurare, iar echipa caută sprijin pentru a ne reprezenta țara la cel mai înalt nivel” este apelul elevilor implicați în acest proiect.

Observatorul Prahovean îi felicită și le urează mult succes în continuare!

VIDEO

- Publicitate -

FOTO

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cine e judecătorul ploieștean care a anulat anularea alegerilor

Alexandru Vasile, judecătorul care a decis anularea deciziei CCR...

De ce rămânem fără medici. Sute de posturi vacante la SJUP

Lipsa medicilor afectează grav activitatea celui mai mare spital...

DR. Mihai Băican, terapie cu efecte imediate împotriva colesterolului

Licențiat al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila,...

Curtea de Apel Ploiești desființează anularea alegerilor de către CCR

Lovitură de teatru în instanță. Curtea de Apel Ploiești...

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Echipa Eastern Foxes, felicitată de Ministerul Educației

Ministerul Educației i-a felicitat, printr-o postare pe Facebook, pe...

Bac-ul olimpicilor se va susține tot în Prahova

Sesiunea specială a examenului de bacalaureat se desfasoara în...

După vacanța de Paște, urmează o altă minivacanță pentru elevi

După vacanța de Paște, de luni, 28 aprilie începe...

Elevii din Satul Vadu-Părului-Prahova, ambasadori ai României în Franța

Elevii din Satul Vadu-Părului-Prahova, ambasadori ai României în Franța...
- Publicitate -

Când primesc elevii bursele pentru luna aprilie

Elevii care nu și-au primit bursele pentru luna aprilie...

Locul III Mondial pentru echipa ploieșteană Eastern Foxes

Locul al III-lea la Mondialele de Roboticā de la...

Când primesc elevii bursieri diferența de bani pentru martie

Ministerul Educației a anunțat  că a transmis toate sumele...

Copiii au încondeiat ouă de Paște la Palatul Culturii Ploiești

Ca în fiecare an, în săptămâna de dinaintea Paștelui,...