- Publicitate -

Aur și Bronz la șah pentru elevi ai Colegiului Militar Breaza

Ana Raluca Vasile și David Cristian Tǎrtǎreanu sunt cei doi elevi ai Colegiului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, care au concurat, în premieră, la Olimpiada sportului militar liceal, unde au reușit să obțină rezultate de senzație în proba de șah.

Medalia de aur la individual feminin a fost câștigată de Ana, în timp ce David a fost distins cu bronz.

Cei doi tineri, pasionați de „sportul minții”, s-au  pregătit împreună, iar performanța lor este una demnă de laudă, reușind prin adunarea locurilor ocupate să obțină medalie de argint în clasamentul pe echipe.

„Prima Spartachiadă” și un mare succes, totul datorită muncii constante. Au fost câteva zile pline de emoții și de amintiri frumoase. Fiecare partidă m-a ambiționat din ce în ce mai mult să muncesc și să realizez cǎ șahul e mai mult decât o competiție. În acest concurs, mi-am dat seama că șahul este una din cele mai mari pasiuni ale mele”, a spus Ana.

În completare, colegul său David a adăugat: „A fost o experiență frumoasă, cu partide dificile și adversari bine pregătiți din colegiile naționale militare.cDeși am avut emoții, m-am concentrat și am dat tot ce am putut. Sunt mândru de rezultat și abia aștept următoarea Spartachiadă”.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Apa Nova explică de ce s-au inundat străzile din Ploiești

Mai multe străzi din Ploiești au fost inundate în...

Pârâul Dâmbu, așa cum nu l-ați mai văzut demult în Ploiești. A ajuns la cota de alertă

Județul Prahova s-a aflat, de marți seară până miercuri...

207 restaurante, hoteluri, pensiuni și săli de evenimente din Prahova funcționează fără autorizație ISU

Aproape 210 restaurante, hoteluri, pensiuni, săli de evenimente și...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi