Învățătoarea în vârstă de 65 de ani, de la Școala Primară Măneciu Ungureni, care a tras de păr un băiețel de clasa a III-a, a fost suspendată din activitate. Părinții copilului au reclamat situația la Poliție și Inspectoratul Școlar Prahova, fiind demarate anchete. În funcție de rezultat, sancțiunea în cazul respectivului cadru didactic poate ajunge până la desfacerea contractului de muncă.
Incidentul a avut loc pe 1 octombrie. Băiețelul a fost bătut de către învățătoare pe motiv că a împăturit o hârtie în patru și nu în două, așa cum ceruse ea. Copilul în vârstă de 9 ani a avut nevoie de terapie.
Reacția directorului școlii este una halunciantă. Din spusele lui Constantin Pisău, micuțul nu a fost bătut, ci doar „ciufulit un pic”.
Din relatările părinților, învățătoarea, care mai avea un an până la pensie, nu este la prima abatere. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.
Citește și: Incident la o școală din Măneciu. O învățătoare este acuzată că a tras de păr un elev
ISJPH a transmis, la rândul său, următorul punct de vedere:
„Orice posibilă abatere disciplinară a unui cadru didactic trebuie să facă obiectul unei cercetări, atribuțiile privind realizarea acesteia revenind unității de învățământ, procedura fiind clar descrisă în Legea învățământului preuniversitar. Până la finalizarea cercetării faptelor prezumate a constitui abateri disciplinare, cadrul didactic cu pricina este suspendat, conform legislației, din activitatea cu elevii. În acest moment, la nivelul unității de învățământ din comuna Măneciu, cercetarea este în curs de desfășurare”.