La doar 15 ani, o ploieșteancă, Andreea Bășcău, elevă a C.N. „Mihai Viteazul”, a reușit să se remarce la un concurs internațional de eseuri, care a reunit peste 30.000 de participanți din întreaga lume. Mai exact, adolescentei i-a fost înmânat Gold Award la cea mai veche competiție internațională de scriere, „The Queen’s Commonwealth Essay Competition”.
Andreea este elevă în clasa a X-a, profil mate-info și, spune ea, deși adoră științele exacte, marea ei pasiune este limba și literatura engleză, fiind fascinată de autoarea Jane Austin.
Competiția internațională de eseuri i-a dat șansa să capete mult mai multă încredere în ea, dat fiind numărul uriaș de participanți de pe tot globul, dar și să „ducă engleza la un alt nivel”, povestește adolescenta, mândră de faptul că, zilele trecute, a aflat că a primit Gold Award pentru eseul său „Harnessing Commonwealth Values to Combat Climate Change: A Pathway to Sustainability”.
La competiția, care reunește mii de tineri din întreaga lume și promovează creativitatea și valorile educaționale globale, Andreea spune că „un secret” al reușitei sale a fost acela că „textul meu a fost foarte bine argumentat și s-a bazat pe exemple reale din viață”.
Citește și: Andrei Băzăvan, elev al C.N. „Mihai Viteazul” din Ploiești, admis cu bursă întreagă la prestigioasa universitate Princeton din Statele Unite ale Americii
„Am fost ajutată de profesoara mea, Andreea Dorobanțu, cea care, de altfel, mi-a și insuflat dragostea pentru engleză. Competiția aceasta internațională mi-a dat ocazia să văd ce pot și că nu trebuie să mă rezum la concursuri locale, județene, ori naționale. Am mult mai multă încredere în mine de când am primit Gold Award, un premiu care îmi dă curaj să îmi urmez visurile”, ne-a spus ploieșteanca.
Iar visul fetei este să studieze în Anglia, însă în domeniul arhitecturii, visul ei cel mare fiind acela de a realizez schiţa unei construcţii care să fie cunoscută de lumea întreagă. „Este minunat să ştii că ai realizat ceva care să reziste timpului şi să devină un reper pentru civilizaţie”.