- Publicitate -

Uniforma ar putea redeveni obligatorie în școli

Uniforma ar putea redeveni obligatorie în școli, potrivit unui proiect de lege. Initiativa prevede că uniforma școlară este acordată elevilor în mod gratuit.

În prezent, purtarea uniformei nu poate fi obligatorie. Conform legislației, niciun elev nu poate fi privat de dreptul la educație dacă nu poartă o astfel de ținută.

- Publicitate -

„Elevul are obligația de a se prezenta la școală și la toate activitățile organizate de aceasta într-o ținută vestimentară decentă și adecvată și de a purta elementele de identificare în conformitate cu legislația și cu regulamentele și hotărârile unității de învățământ.

Decizia de a adopta o ținută specifică școlii este strict o hotărâre a consiliilor de administrație ale unităților de învățământ și stipulată în contractele educaționale și/sau în regulamentele proprii, astfel că obligativitatea derivă din caracterul obligatoriu al hotărârilor consiliilor de administrație, organe de conducere”, a precizat ISJPH.

- Publicitate -

În expunerea de motive a proiectului de lege care prevede obligativitatea purtării uniformei școlare se arata că, „potrivit studiilor realizate de Comisia Europeană, abandonul școlar este cauzat de problemele personale sau de familie, dificultăți de învățare sau, în cele mai multe cazuri, situația socioeconomica precară, care, din pacate, se poate traduce prin imposibilitatea părinților de a susține achiziționarea rechizitelor sau a obiectelor vestimentare necesare frecventarii cursurilor fizice, ori a mijloacelor informatice pentru asigurarea accesului la cursurile în format on-line”.

Din 9 septembrie, anul acesta, elevii au obligația de a merge la școală îmbrăcați „decent”. Nu se definește exact ce ar presupune codul vestimentar impus de fiecare unitate de învățământ, ci doar s-a eliminat din statutul elevului un fragment dintr-un articol, astfel încât elevii nu vor mai fi lăsați să intre în școală dacă nu sunt îmbrăcați adecvat.

Plata uniformelor s-ar putea face, conform proiectului, din fonduri guvernamentale de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Educației sau  din bugetele Consiliilor Locale și Județene, dar și din fonduri externe nerambursabile.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Capcana mortală de la marginea Ploieștiului. Porumbei morți în reziduuri petroliere – VIDEO

Scene șocante filmate în urmă cu câteva zile lângă...

Pasionați de Ford Mustang din Europa vin la Ploiești, la „De la Cal, la Cai Putere”

Pasionați Mustang din mai multe țări europene vin la...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -