- Publicitate -

1000 de lei brut pentru personalul didactic și 400 brut pentru cel nedidactic – Guvernul a anunțat că joi va adopta ordonanța

Dacă măsura anunțată de Guvern va fi acceptată de sindicaliștii din Educație, atunci greva ar putea înceta. Printr-un comunicat, Executivul a anunțat că a pregătit spre adoptare o ordonanță de urgență care prevede majorări salariale pentru angajații din învățământ.

Guvernul va adopta, joi, prin ordonanţă de urgenţă, creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creșterea pe viitoarea grilă, aceasta regăsindu-se în viitoarea lege de salarizare, care va fi aplicabilă de la 1 ianuarie 2024.

Pentru personalul nedidactic din învăţământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.

Comunicat Guvern: ”În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie şi va reprezenta punctul de referinţă al grilei de salarizare din educatie.

Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranşă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor.”

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi