- Publicitate -

Este corect ca părinții să doteze grădinițele? La o astfel de unitate preșcolară din Ploiești, aceștia au cumpărat inclusiv aparat de aer condiționat

Este corect ca părinții să doteze grădinițele? O întrebare la care, evident, răspunsul ar trebui să fie nu, dat fiind faptul că reabilitarea, modernizarea și dotarea unei unități școlare de stat intră în atribuția Primăriei. Ei bine, acest lucru nu se întâmplă în foarte multe instituții preșcolare și școlare de stat. Este și cazul Grădiniței Licurici din Ploiești, unde părinții au cumpărat inclusiv aparatul de aer condiționat pentru ca ai lor copii să se bucure de confort. Au urmat canapele, dulăpioare, imprimantă, consumabile, dar și introducerea conceptului de „pușculița clasei”.

- Publicitate -

Scrisoarea unei mămici a cărei fetiță învață la Grădinița Licurici din Ploiești

„Simt nevoia să îmi înăbuș furia, pentru că știu că nu este social acceptat să fii furios, să te exprimi în culmea furiei tale. Și în același timp simt frică, și probabil de acolo vine și furia. Iar frica este aceea tot de a nu fi acceptat social, aceea de a nu putea face față cheltuielilor zilnice de trai, de a nu mă putea adapta la situații noi, neașteptate.

„La ședință s-a discutat despre sumele de bani care trebuie date în acest an (de părinți) și rechizite. Nimic altceva!!!”

La început de an școlar s-a ținut ședința în clasa unde copii vor petrece timpul cu doamnele educatoare. La ședință s-a discutat despre sumele de bani care trebuie date în acest an (de părinți) și rechizite. Nimic altceva!!!

În ultimii ani, părinții au cumpărat imprimantă, dulapuri și jucării pentru copii (în funcție de grupele de unde au venit în acest an). Mai mult chiar, există și o situație în care părinților li s-a cerut sa cotizeze cate 10 lei pe luna pentru fiecare copil înscris la grădiniță (Pușculița clasei).

- Publicitate -

„Cum ajung educatorii să ceară părinților să doteze grădinița? A, ei sunt doar mesagerii și nu împușcăm mesagerii.”

Aici vreau să trag un semnal de alarmă. Nu există bani de la primărie? Cum ajung educatorii să ceară părinților să doteze grădinița?
A, ei sunt doar mesagerii și nu împușcăm mesagerii. Dar o limită de bun simț ar trebui să își stabilească ei.

Dotarea aceasta extrem de necesară a clasei a sunat și ca o condiție. Trebuie să existe o miză ca aceste achiziții să se și întâmple, pot presupune. Se subînțelege, îmi pare, această miză prin faptul că părinților li se arată o sală cu necesitățile ei (în loc să li se spună poate ce va însemna acest an pentru copii, cum se vine în întâmpinarea nevoilor lor educaționale din prezent), o miză care sună: dacă doriți ca fiul/fiica dumneavoastră să aibă parte de educație (minimă, pot presupune sau spera, fiindcă nu ni se spune ce o să se și lucreze cu ei), trebuie să plătiți. Și mi se pare atât de rudimentar, de urât.

„Este o grădiniță de stat, aici vin copii ai căror părinți au venituri poate minime pe economie, poate care provin din familii monoparentale, cazuri sociale”

Și nu, aceia nu trebuie luați drept excepții, ci sunt suficient de relevanți, pentru că și copilul lor are nevoie de aceeași șansă ca și orice alt copil, de aceea e învățământ de stat. Și pentru că, pur și simplu, în mintea fiecăruia trebuie să fie clar că este un loc pentru toți, deci trebuie să ne uităm și la ceilalți când ne asumăm împreună niște cheltuieli și să îi luam în considerare pe toți.
Propunerile tuturor, educatori, părinți sensibilizați sau rușinoși sau dorind să impresioneze iau decizii și pentru ceilalți, și pentru buzunarul altuia fără măcar să ii întrebe. „Păi nu vrea sa dea pentru copilul lui? Nu îl interesează educația copilului?

- Publicitate -

„Te gândești că dacă spui, copilul tău va fi tratat urât în grădiniță, ignorat și așa întregești acest ciclu al viciilor”

Aceasta e presiunea pe care o simți. Nu, nu vrem sa fim arătați astfel cu degetul și până la urmă nu mai spunem nimic, nu mai supărăm pe nimeni, mai știi, te gândești că dacă spui, copilul tău va fi tratat urât în grădiniță, ignorat și așa întregești acest ciclu al viciilor.

„Am făcut pasul de a spune celorlalți părinți părerea mea. Îmi tremurau picioarele”

Și primul răspuns, de la părintele care se va ocupa de calculul sumei acestor achiziții a fost: Dacă vrem ca ai noștri copiii să aibă cele necesare educării lor, va trebui să le luăm, nu avem ce face. Nimic surprinzător, doar dezamăgitor pentru un om care ia decizii pentru noi toți (fără să ne consulte), iar apoi toți ceilalți îi vor mulțumi frumos pentru implicarea sa, cu atât mai mult cu cât o face benevol. Depune o muncă pentru ceilalți pe care ei (noi) nu suntem dispuși să o depunem și apoi nu ne mai permitem să spunem ce ne deranjează, ce nu e potrivit și pentru noi.
Chiar nu exista sponsori pentru grădinițe? Practic ni se cere ca omul de rând să sponsorizeze gradintele, școlile?!
Părinții sunt donatori pentru grădinițe, școli, iar copiii lor beneficiază puțin timp de achizițiile făcute de părinți (mai ales acei copii care se tot îmbolnăvesc si nu frecventează des).

„Și emoțiile ca emoții, le interiorizează, le gestionează cumva, dar financiar? Unde ajung? Mai pot?”

Copiii aceștia nu își vor primi jucăriile sau cărțile aduse de acasă înapoi în iunie 2023 când pleacă din grădință. Nu, le vor folosi alte generații. Și poate ar fi în ordine să fie măcar așa, părinții s-ar simți bine să știe că au oferit și altor copii. Dar acest lucru este an de an, alte lucruri noi și altele. Poate că nevoia aceasta de anduranță, pe care o resimt părinții, care pune presiune și mai mare financiară -spre exemplu în prezent, când totul a devenit foarte scump- fără o licărire de speranță îi înfurie și le dă o stare de angoasă. Și dorința de acceptare socială pe care o simt pentru ei și pentru copiii lor îi face să mențină un cerc vicios în funcțiune. Și emoțiile ca emoții, le interiorizează, le gestionează cumva, dar financiar? Unde ajung? Mai pot?” 

- Publicitate -

Reacția conducerii grădiniței: „Nimeni nu i-a obligat, a fost decizia lor!”

Am luat legătura și cu conducerea grădiniței. Ni s-a transmis că inițiativa în ceea ce privește dotarea sălilor de curs a aparținut exclusiv părinților. „Nimeni nu i-a obligat, nimeni nu le-a băgat mâna în buzunar, a fost decizia lor. Ei au văzut ce lipsuri sunt și, pentru ca celor mici să le fie bine, au contribuit financiar. Toate discuțiile s-au purtat între ei, părinții. Știți de câte ori și noi, cadrele didactice, am cumpărat din banii noștri ceea ce ne trebuie pentru a ne desfășura activitatea cu copiii? De foarte multe ori. Nu primim niciun sprijin de la autorități”, ne-a declarat o educatoare de la Grădinița Licurici din Ploiești.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

S-a trezit și Consiliul Concurenței! Investigație la producătorii și comercianții de ulei, zahăr și produse lactate

Prețurile au crescut în întreaga lume, majorări motivate de crizele succesive din domeniul sanitar, apoi economic, din cauza războiului din Ucraina... Sunt multe motivele...

Nu e păcăleală de 1 aprilie! Se scumpesc: gazele, energia electrică, țigările și creditele

Dacă în cazul viciilor scumpirile ar trebui să fie un motiv să renunțăm la ele, în cazul utilităților sau creditelor în derulare acestea vor...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

S-a trezit și Consiliul Concurenței! Investigație la producătorii și comercianții de ulei, zahăr și produse lactate

Prețurile au crescut în întreaga lume, majorări motivate de crizele succesive din domeniul sanitar, apoi economic, din cauza războiului din Ucraina... Sunt multe motivele...

Nu e păcăleală de 1 aprilie! Se scumpesc: gazele, energia electrică, țigările și creditele

Dacă în cazul viciilor scumpirile ar trebui să fie un motiv să renunțăm la ele, în cazul utilităților sau creditelor în derulare acestea vor...

Din cauza crizei de medici, SJU Ploiești face schimb de pacienți cu SJU Buzău

Situația crizei de personal din cel mai mare spital din Prahova s-a discutat pe larg la ObservatorulPh Live, la începutul acestei săptămâni. Criza de...

Motivul pentru care România pierde 2,1 miliarde de euro din PNRR. ”Am avut creștere economică mai mare decât estimam”

Sunt peste două miliarde de euro de care România nu va mai beneficia. Suma nu este deloc de neglijat, însă motivul invocat de Ministerul...

SC Hale și Piețe se mută în fosta clădire Peco din Ploiești – VIDEO

Fosta clădire Peco din Ploiești a fost achiziționată de SC Hale și Piețe, în 2012, cu 900.000 de euro. La aproape 11 ani după...
Emisiuni
- Publicitate -