- Publicitate -

Măștile textile vor fi interzise la școală! Elevii, studenții și profesorii vor purta doar cele medicinale

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat astăzi că va emite un ordin prin care măștile textile vor fi interzise în școli și universități pentru că nu sunt eficiente.

Astfel, elevii, studenții și profesorii vor purta în incinta unităților de învățământ doar măști medicinale ca mijloc de protecție împotriva Covid-19.

”Suplimentar față de ce a fost prevăzut în anul anterior, măștile utilizate de către elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal – precum și la nivelul universităților și facultăților – trebuie să fie măști de uz medical.

Citește și Guvernul anunță marea loterie a vaccinării. Premii în valoare de trei milioane de euro

Deci nu se mai permite utilizarea măștilor textile. Avem în vedere această modificare și mențineri ale mijloacelor de protecție deoarece cifrele privind incidența infecției și severitatea infecției cu Covid-19 la copii sunt îngrijorătoare atât la nivel internațional, cât și la nivel național.

Ce vedem acum, zilele acestea, sunt rate destul de crescute de spitalizare pentru copiii infectați cu Covid”, a declarat ministrul Sănătății, citat de Antena 1.

Ministru a declarat că specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) estimează că vârful pandemiei ar putea să fie în România la finalul lunii septembrie, menţionând că în cel mai rău scenariu posibil ţara noastră ar putea ajunge la 4.000 de pacienţi spitalizaţi.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Nu mai au vanzare smecherii la masti si au gasit solutia de interzicere a celor textile? Pana acum era bun orice material care acoperea gura si nasul… Acum ca au stock mare de masti medicale trebuie sa le vanda cumva…vai de Romania noastra

  2. Fiindca invatamantul e gratuit prin constitutie in Romania, sa le ofere gratis Ministerul Educatiei! Nu am de gand sa cumpar masti chirurgicale , care te protejeaza de microbi si bacterii nu de virusi, imbecililor!

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi