Deși speram să ne întoarcem toți pe băncile școlii, valul trei al pandemiei „ne-a pus pofta-n cui”. Cred că trebuie să ne obișnuim toți cu ideea că și acest an școlar se va închide cu o simbolică festivitate online și cu situația școlară a copiilor trimisă pe whatsapp.
Într-un singur an de zile s-a schimbat tot ce înseamnă școală și percepția vizavi de actul educațional. Sistemul online pe care pandemia ne-a făcut să-l îmbrățișăm, a venit, cu bune și cu rele (e doar un mod de a spune că „bune” nu prea sunt), ca un tăvălug în viața și, mai ales, în casele noastre. Ne-am adaptat sau nu? Este aceasta noua normalitate? Rămâne de văzut…
Sistem online la ciclul primar
„Doamne, bine că merge la școală!”, am exclamat atunci când s-au reluat cursurile față în față la ciclul primar. Sincer, mă săturasem, obosisem. Cât e de dificil să stăpânești un copil, nu tocmai ascultător (babă frumoasă și copil cuminte…) să reziste în fața laptopului 3-4 ore pentru lecții, numai părinții știu.
Am încercat să îi oferim condiții cât mai apropiate de ceea ce ar fi avut la școală: liniște, o cameră a lui, nu am intrat peste el în timpul orelor. Până mi-am dat seama că ceva nu era în regulă. Adică tu, ca părinte, ai o idee. Uiți uneori că e vorba de un copil și copilul va face tot ce îi stă în putință să „fenteze” școala. Așa că, după niște sunete cam ciudate care se auzeau din camera „de studiu” am decis să văd despre ce e vorba și am intrat peste el.
Copilul meu, în fața camerei, în timpul orei, sărea în pat, se dădea peste cap și tasta „pe chat” cu colegii. Cât auzea sau nota din ce preda doamna învățătoare, nu știu. Și nu era singurul care făcea asta, să ne înțelegem…
Asta la început…
După discuții îndelungi, verificări și pedepse am ajuns la un normal cât de cât. Spun „cât de cât” pentru că ieșea foarte des din cameră ca să „bea apă” sau ca să caute „un creion”.
Într-o dimineață, la prima oră, pentru că nu auzeam nimic de la el din cameră, am intrat să văd ce face. Adormise în fața laptopului! :))))))))
Și astea sunt doar câteva întâmplări.
Nu vreau să mă gândesc cum este să predai unor asemenea „specimene”. Nu știu alții, poate au copii model, al meu însă… cam așa făcea școală online. El și mulți alți colegi de clasă.
Din această cauză, am fost foarte fericită când s-au reluat cursurile față în față.
Sistemul online la ciclul gimnazial
Având în dotare și un copil din această categorie, am putut observa cum se desfășoară lucrurile și aici.
Dacă la început se pregătea ca și cum ar fi mers la școală, acum, după atâta vreme de școală online, interesul a scăzut drastic. Pregătire temeinică a temelor nu mai există. Acestea se fac pe repede înainte, înaintea începerii orelor sau chiar în pauzele dintre ore. Când mergea la școală nu exista așa ceva. Interacțiunea cu colegii din pauze, interacțiunea cu profesorii la ore, îl făcea mai responsabil, cred…
Cei mari nu sar în pat și nu se dau peste cap, ei butonează telefoanele în timpul orelor!
Știți cum aveam majoritatea dintre noi degetul mijlociu deformat din cauza scrisului? Așa au ei început de bătături la degete din cauza pop-socket-ului!!!
Am intrat la un moment dat în camera copilului în timpul unei ore. Șoc! Pe ecranul laptopului erau multe pătrățele negre cu numele dedesubt. Copilul meu stătea tolănit în pat, în halat de casă, într-un cot, cu căștile pe urechi și telefonul în mână, iar pe ecranul laptopului, în dreptul numelui lui, era tot un pătrățel negru. De fapt, toate pătrățelele erau negre, mai puțin cel al profesorului.
„De ce ești cu camera închisă?”, am întrebat. „Aaaaa, am religie…”, a venit răspunsul. Mi-am dat seama imediat, că la cum arăta, nu-i puteam cere să își deschidă imediat camera, dar am avut o discuție mai amplă după oră.
Am încercat, așa cum m-am priceput, să îi explic faptul că nu e în regulă ce face, că e lipsă de respect la adresa profesorului, indiferent despre ce materie vorbim. Am sperat că a înțeles. Aiurea. După două zile situația era aceeași. „Tu nu înțelegi, mamă… nu pot să fiu eu fraierul de serviciu care stă cu camera pornită! Râd toți de mine dup-aia!!”. Cam asta este, din păcate, atitudinea copiilor față de învățământul online…
Cadrele didactice care predau online vs părinți care supraveghează online-ul și copii cu camerele închise
Am auzit deseori, în toată perioada de aproape un an, acuze aduse cadrelor didactice care „stau acasă și iau bani”. Văzând ce se întâmplă, observându-mi copiii și pe colegii lor, nu pot să fiu de aceeași părere.
Ca după ani de zile de practicat o meserie, așa cum ai fost învățat să o practici, să te trezești în fața unei asemenea situații inedite, este cel puțin complicat. Unde mai pui că tu, ca profesor sau învățător, știi că în spatele camerei unde vezi copilul (dacă ai noroc) se poate afla un părinte care îți vânează orice greșeală, orice „bâlbă”, care te supraveghează, fericit că, în sfârșit are control în ceea ce privește educația propriei progenituri. Sau cel puțin el, părintele, este convins de asta…
Și atunci tu, ca profesor, care ești totuși om, cum te poți concentra pe treaba pe care o ai de făcut când știi că ești pus sub lupă și ești „vânat”? Eu mă gândesc la mine, încerc să mă pun în situația lor… cum m-aș simți eu să stea peste umărul meu cineva în timp ce scriu sau în timp ce îmi fac treaba de serviciu? Ce randament aș da? Tind să cred că undeva… spre 0. Asta e părerea mea.
Lăsând la o parte supravegherea părinților (care se întâmplă, de obicei, la ciclul primar), să trecem puțin la copii, la elevii cărora respectivele cadre didactice trebuie să le predea. Păi cum „îți pică” ție, ca profesor, să vezi numai „pătrățele negre” atunci când intri la oră? Ce motivație ai tu să le vorbești pătrățelelor? Ce motivație mai ai să predai copiilor din spatele pătrățelelor? Niciuna, cu siguranță! Eu nu aș mai avea…
Dacă la toate acestea adăugăm faptul că tu, ca profesor, nu ai cum să te impui din fața unei camere, dacă adăugăm că nu mai există comunicarea directă între profesor și elev, că modul de transmitere al unei informații este unul sec, fără componenta emoțională, atât de importantă în modul în care copilul percepe ceea ce îi este transmis, atunci totul se pierde. Profesorul nu reușește să își facă treaba, deși își dă silința, elevul nu acumulează nimic pentru că totul este sec și uită în secunda doi. De formarea copilului în școală, de impactul pe care un profesor îl poate avea în viața elevului său, nici nu se mai pune problema în ziua de azi.
Încerc, atât cât pot, să le explic copiilor ce înseamnă respectul, încerc să îi conving că nu este în regulă să aibă în online un comportament mult diferit față de cel de la școală. Degeaba însă. Nu ajung la nici un numitor comun cu ei. Le explic în zadar și, într-un fel, îi înțeleg și pe ei că nu reușesc să perceapă. La vârsta asta tind să „urmeze turma”, nu se simt confortabil decât dacă sunt în rând cu ceilalți.
Cu această „turmă” de copii trebuie să lucreze profesorii pe care toată lumea îi blamează. Trebuie să lucreze, trebuie să îi învețe, trebuie să îi ghideze, trebuie să îi formeze. Nu doar să le transmită informație seacă. Ori, acest lucru, nu este posibil prin intermediul camerelor.
Nu putem face mare lucru, nu e vina nimănui, nici a noastră ca părinți, nici a lor ca profesori, cu atât mai puțin nu e vina copiilor noștri. Dar haideți măcar să încercăm să ne arătăm puțin respect reciproc, haideți măcar să încercăm să blamăm mai puțin și să ne convingem copiii să deschidă camerele! Măcar atât…
Oare aceasta educatie ,modul cum trebuie si este mai bine pentru toata lumea sa se comporte in mediul online nu ar trebui discutata si la orele de dirigentie?Parerea mea este ca si aceste ore ar trebui adaptate vremurilor;Poate daca sfaturile sau sugestiile vin din mediul scolar altfel stau lucrurile.
Aveti dreptate referitor la faptul ca unii copii nu sunt atenti la lectiile on-line si nu tin camerele deschise. Cam aceeasi copii insa pun probleme profesorilor si la clasa . Nu aveti dreptate referitor la invatamantul on – line, care cred ca se impune in actuala situatie epidemiologica. S-a demonstrat ca in scoli din motive obiective si subiective nu pot fi respectate masurile anti-covid, fapt pentru care in scurt timp devin focare de infectie si se inchid. Profesorii fac si ei ce pot in actualele conditii, unii mai bine altii mai putin bine. Cred insa ca cine vrea sa invete invata indiferent daca sunt on – line sau in clasa, iar cine preda bine la clasa preda bine si on-line.
Este fix problema profesorilor ca ei simt ca a nu avea camera pornita este „lipsa de respect”,si nu se pune nici problema ca ei cica nu pot preda in fata unor patratele negre,sunt doar niste fite,doar niste scuze
Un profesor care isi iubeste materia si se gandeste si la copii,lucru rar intalnit,va ignora faptul ca elevii au camera oprita si va preda ca si cum ar fi la scoala,iar elevii ce vor sa invete,vor invata,cei ce nu,aia e
Online e mai bine pentru elevi,ca nu mai sunt nevoiti sa invete geografie la mate info de exemplu,dar pentru profesor,cica ei nu inteleg nimic,cica dau dovada de lipsa de respect pentru ca nu pornesc camerele,nefiind obligati din punct de vedere legal sa le porneasca…
Daca s-ar dori cu adevarat de catre parti s-ar rezolva problema camerelor atat ale copiilor cat si ale profesorilor. S-ar preciza in legislatia aferenta invatamantului on – line ca elevul care nu are camera pornita este considerat absent , iar predarea fara camera pornita constituie abatere disciplinara.