Președintele Klaus Iohannis se întâlnește cu premierul și cu alți miniștri, în tentativa de a lua o decizie în privința revenirii elevilor în bănci, dar și măsurule complementare unde cursurile vor continua online.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea marți, 2 februarie a.c., ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o ședință de lucru la care vor participa Prim-ministrul României, Florin Cîțu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, și Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol”, se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.
Premierul Florin Cîţu a declarat că „împreună cu preşedintele Klaus Iohannis va fi luată decizia cu privire la modul de desfăşurare a cursurilor şcolare începând din data de 8 februarie, adică după vacanţa intersemestrială.”
La rândul său, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că „elevii care îşi vor relua fizic cursurile vor primi măşti de protecţie, existând un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar. Cîmpeanu a explicat că învăţământul hibrid, atât online, cât și fizic, se va păstra acolo unde există profesori şi elevi care au indicaţie medicală pentru a continua cursurile de acasă.”
