Miercuri, 4 martie 2026, la Antena 3, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a fost întrebat care este posibilitatea ca prețul carburantului să ajungă la 10 lei în România. Acesta nu a oferit un răspuns ferm.
„Sunt atât de multe variabile încât, dacă întrebaţi orice ministru al Energiei acum cinci ani de zile dacă va ajunge preţul carburantului la 8 lei… Ca să fiu foarte explicit: în anumite condiţii, într-un anumit interval de timp, este evident că poate să fie, peste un an, doi, trei, cinci, zece, nu ai de unde să ştii aceste lucruri.
Ceea ce a făcut Ministerul Energiei şi România încă de acum cinci zile, şi anume rute diferite, extinderi de contracte, am apelat toate contactele pe care le am din Singapore până în Statele Unite ale Americii, plus o treabă extraordinară făcută de Consiliul Concurenţei, ANPC, ANAF şi toate companiile din industria petrolului, am reuşit cea mai mică creştere de preţuri din toată Uniunea Europeană”, a declarat Bogdan Ivan, citat de News.ro.
Ministrul a amintit că au mai existat momente în care s-a speculat că preţul carburantului va ajunge la 10 lei, iar acest lucru nu s-a întâmplat, în urma intervenţiei autorităţilor.

Cea mai mică creștere din UE?
Păi, hai să comparăm România cu Germania (ca etalon de putere economică). Observăm că, deși la ei litrul a depășit 2 euro, efortul lor financiar este mult mai mic. Ca să simțim la buzunar același impact pe care îl simte un cetățean german, litrul de motorină în România ar trebui să coste astăzi undeva la 4 lei, nu 9 lei.
În timp ce pentru nemți criza din Strâmtoarea Hormuz reprezintă doar o corecție temporară de buget, pentru români, pragul de 10 lei pe care îl vom resimți în curând înseamnă un blocaj economic real. Noi plătim deja dublu față de ei raportat la venituri și avem o reziliență de trei ori mai scăzută.
Optimismul guvernamental omite faptul că aceste prețuri ne „mănâncă” de două ori mai mult din viață și din muncă decât unui vest-european.
Practic, un român muncește 3 zile pentru un plin, în timp ce un neamț îl plătește în câteva ore.