- Publicitate -

Crește valoarea tichetului Rabla

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a vorbit în direct la Digi24 despre programul „Rabla” și a declarat că „înscrierea anul acesta nu se mai face prin intermediul unui dealer, se face direct de către potențialul beneficiar”.

El a mai anunțat că valoarea ecotichetului în ceea ce privește Rabla Clasic, ar putea ajunge „de la 7.000 de lei, în jurul valorii de 10.000 lei”.

- Publicitate -

De asemenea, ministrul a precizat că programul din 2025 va avea mai multe schimbări față de anii trecuți.

Mircea Fechet a declarat, că programul „Rabla” 2025 ar putea începe  „în luna aprilie sau în luna mai”.

- Publicitate -

El a adăugat că „programul va începe imediat ce avem bugetul aprobat, iar bugetul va fi aprobat într-o săptămână, maxim două în ședința de Guvern”.

Ministrul Mediului spune că este convins că în luna aprilie va demara acest program.

Ministrul Mediului a declarat că „o altă noutate este legată de faptul că înscrierea anul acesta nu se mai face prin intermediul unui dealer, se face direct de către potențialul beneficiar”.

- Publicitate -

El explică că „persoana fizică sau juridică ce dorește să aplice la programul Rabla, fie pentru o mașină cu combustie, fie pentru o mașină electrică, nu se va mai duce la un anumit dealer ca până acum”.

Acesta spune că „persoană fizică va intra pe site-ul AFM-ului, își va lua voucher-ul Rabla și cu acel tichet electronic, va fi liberă să meargă la orice producător dorește, la orice dealer acreditat și să-și achiziționeze mașina cu discount-ul respectiv”.

Fechet menționează că „anul acesta va fi un program continuu. Nu vom mai avea o sesiune de primăvară și o sesiune de toamnă, așa cum se întâmpla în trecut, vom avea un singur program, până la epuizarea bugetului”.

- Publicitate -

Potrivit ministrului, valoarea ecotichetului „în ceea ce privește Rabla Clasic, mașinile convenționale” ar putea ajunge „de la 7.000 de lei, în jurul valorii de 10.000 lei”.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -