spot_img
- Publicitate -

Întâlnire la Ministerul Energiei cu conducerea KMG International

Data:

Astăzi, la sediul Ministerului Energiei, secretarul de stat Pavel-Casian Nițulescu a primit vizita oficială a Vice-ministrului Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Kazahstan, Roman Vassilenko, însoțit de către E.S. domnul Ali Yerlik, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazahstan în România și de Erik SAGIYEV, director de operațiuni al companiei KMG International.

- Publicitate -

În cadrul întrevederii, vice-ministrul Ministerului Afacerilor Externe din Kazahstan și-a exprimat interesul de a dezvolta, împreună cu România, proiecte în domeniul energetic și de a spori cooperarea dintre România și Republica Kazahstan.

Secretarul de stat Pavel-Casian Nițulescu și-a exprimat toată deschiderea în a facilita stabilirea unei relații de colaborare între firmele românești și cele kazahe și a făcut o prezentarea a celor mai importante proiecte pe care România le are în derulare în domeniul energetic.

Întrevederea a reprezentat un bun prilej pentru cele două țări să își poată dezvolta relațiile economico-comerciale, ambele părți exprimându-și intenția ca parteneriatul româno-kazah să fie unul reciproc avantajos.

Tăieri ilegale de arbori. Percheziții în Prahova

Polițiștii prahoveni au descins astăzi la șapte adrese din Prahova într-un dosar de tăieri ilegale de arbori. În descinderi sunt angrenați polițiști din cadrul...
- Publicitate -

Partea kazahă dorește, în perspectivă, extinderea colaborării cu partea română și în domeniul nuclear.

De asemenea, s-a stabilit ca ședința comună a grupului de lucru româno-kazah să aibă loc la Astana, capitala Republicii Kazahstan, în a doua jumătate a lunii aprilie.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cine e judecătorul ploieștean care a anulat anularea alegerilor

Alexandru Vasile, judecătorul care a decis anularea deciziei CCR...

De ce rămânem fără medici. Sute de posturi vacante la SJUP

Lipsa medicilor afectează grav activitatea celui mai mare spital...

DR. Mihai Băican, terapie cu efecte imediate împotriva colesterolului

Licențiat al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila,...

Curtea de Apel Ploiești desființează anularea alegerilor de către CCR

Lovitură de teatru în instanță. Curtea de Apel Ploiești...

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Când intră banii în luna Mai: alocații, indemnizații și pensii

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale anunță calendarul...

Cât bani câștigă lunar șefa OMV Petrom România

Christina Verchere, CEO al OMV Petrom (SNP), câștigă un...

Petroutilaj Câmpina, preluată de o firmă din Ungaria

Una dintre cele mai vechi firme din Prahova, Petroutilaj...

Consumul de curent de Paște, la un minim istoric

România a înregistrat ieri, în prima zi de Paște,...
- Publicitate -

Fabrica Bialetti din Plopeni își schimbă proprietarul

Bialetti, producătorul de cafetiere care deține o fabrică și...

Ministrul Energiei: România nu va rămâne în beznă, de Paște

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu există...

KMG International (Rompetrol) anunță noua echipă de management

KMG International a numit recent o nouă echipă de...