- Publicitate -

Aproape 500.000 de euro cash, găsiți la percheziții, la directorul Uzinei Mecanice Plopeni. Ce acuzații aduc procurorii DNA

Directorul general al Uzinei Mecanice Plopeni, Pîrvu Tiberiu Alexandru, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind acuzat de luare de mită în formă continuată. În același dosar au mai fost reținuți directorul comercial al uzinei din Plopeni, directorul general al Uzinei Mecanice București și administratorul de fapt al mai multor societăți comerciale.

Potrivit unui comunicat transmis de DNA, cei patru inculpați urmează să fie prezentați vineri, 24 iulie, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Anchetatorii susțin că, în perioada mai – iulie 2026, Pîrvu Tiberiu Alexandru ar fi primit direct de la administratorul de fapt al mai multor firme suma totală de 25.900 de lei, remisă în trei tranșe.

Conform procurorilor, banii ar fi fost primiți în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu privind aprobarea comenzilor și efectuarea plăților aferente contractelor încheiate între Uzina Mecanică Plopeni și societățile administrate de omul de afaceri.

Aproape 500.000 de euro, descoperiți la domiciliul directorului

În urma perchezițiilor desfășurate joi, 23 iulie, procurorii DNA au descoperit la domiciliul directorului general al Uzinei Mecanice Plopeni sume de bani în numerar, în lei și valută, în valoare de aproximativ 500.000 de euro.

Banii au fost ridicați în vederea instituirii măsurii asigurătorii a sechestrului.

Directorul comercial al uzinei, acuzat că a primit peste 40.000 de lei și 3.800 de dolari

În același dosar este cercetată și Sorescu Liliana, director comercial al Uzinei Mecanice Plopeni, acuzată de două infracțiuni de luare de mită.

Potrivit DNA, aceasta ar fi pretins și primit, în cursul anului 2026, în mai multe tranșe, 24.250 de lei pentru lansarea comenzilor și efectuarea formalităților necesare recepției bunurilor livrate de firmele implicate.

De asemenea, într-un caz distinct, în februarie 2026, ar fi primit 3.800 de dolari de la reprezentantul altor societăți comerciale aflate în relații contractuale cu uzina. Ulterior, susținând că bancnotele primite erau false, aceasta ar fi încasat încă 17.200 de lei, reprezentând echivalentul sumei respective, bani care ar fi fost remiși prin intermediul aceluiași administrator de firme.

Dosar care vizează și Uzina Mecanică București

În același dosar, DNA l-a reținut și pe Rafiu Mihai, directorul general al Uzinei Mecanice București, acuzat că ar fi primit, în perioada decembrie 2025 – iulie 2026, 48.000 de lei, în 12 tranșe, pentru facilitarea unor proceduri de achiziție, derularea contractelor și aprobarea plății facturilor către firmele controlate de administratorul implicat în dosar.

Potrivit procurorilor, contractele încheiate de cele două uzine cu societățile comerciale vizate aveau ca obiect, în principal, servicii de mentenanță, achiziția de materiale și prestări de servicii.

DNA precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură principiul prezumției de nevinovăție. De asemenea, ancheta continuă și față de alte persoane.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi