spot_img
- Publicitate -

Certificarea fabricii BAT din Ploiești conform Standardului Alliance for Water Stewardship (AWS), un angajament ferm pentru gestionarea eficientă a apei

Data:

BAT INVESTMENT PLOIEȘTI, una dintre cele trei entități ale grupului BAT în România, investește activ în sustenabilitate și se mândrește cu recunoașterea demersurilor sale în gestionarea eficientă a resurselor. Una dintre cele mai importante acreditări este certificarea conform Standardului Alliance for Water Stewardship (AWS), obținută în anul 2022. La nivel Global, 70% dintre fabricile BAT sunt certificate AWS.

- Publicitate -

AWS – Un angajament ferm asumat public pentru gestionarea eficientă a apei | În contextul intensificării preocupărilor legate de gestionarea resurselor de apă și protecția mediului, compania BAT INVESTMENT PLOIEȘTI și-a asumat un angajament ferm de reducere a consumului de apă și promovare a unui comportament responsabil față de resursele naturale.

Mai mult, compania își propune să devină din 2025 un promotor puternic pe piața locală în abordarea provocărilor aduse de utilizarea  rațională  a acestei resurse indispensabile, prin implicare și colaborare susținute cu factori interesați, alte companii, autorități locale, ONG-uri și universități.

Fabrica BAT din Ploiești extinde astfel aria de interes în abordarea acestei provocări și din punct de vedere al impactului pe care îl poate genera față de rezervele locale de apă pentru comunitate, analizând resursele disponibile,  calitatea și variațiile acestora, impactul altor companii asupra rezervelor de apă utilizate de BAT și viceversa, definind acțiuni de prevenire și combatere a deficitului de apă.

- Publicitate -

Simon Brown BAT

Simon Brown, Director de Operațiuni al Ariei Europa de Sud Est, BAT: Afacerea noastră depinde de resursele naturale, iar gestionarea responsabilă și conservarea acestora sunt esențiale pentru implementarea strategiei noastre. Fiind o companie globală, responsabilitatea noastră depășește sfera afacerii și ne implicăm activ și susținut în protejarea mediului. Obiectivul nostru este să reducem consumul de apă retrasă cu 35% în toate operațiunile noastre, iar certificarea AWS pentru fabrica din Ploiești și pentru 70% din fabricile noastre la nivel global demonstrează că suntem pe drumul cel bun în gestionarea responsabilă a consumului de apă. Ne bazăm în mare măsură pe autoritățile locale, parteneri comerciali, experți și mediul academic pentru a se alătura eforturilor noastre în această direcție, în care fiecare picătură de apă să conteze în construirea unui viitor mai bun și sustenabil pentru toți.

Aceste acțiuni vin în completarea proiectelor demarate încă din 2017, prin care au fost implementate strategii pentru a reduce semnificativ consumul de apă în procesele de producție și operațiunile zilnice conexe. În 2024, fabrica BAT a reușit reducerea cu mai mult de 30.000m3 a consumului de apă și reciclarea în procese industriale în proporție de peste 15% din cantitatea de apă. Angajamentul nostru este să menținem certificarea AWS și să ne îmbunătățim performanța în gestionarea apei la nivelul comunității din care facem parte, prin

  • continuarea investițiilor în soluții inovatoare și tehnologie,
  • dezvoltarea colaborărilor locale și naționale pentru identificarea și promovarea celor mai bune practici legate de gestionarea responsabilă a apei,
  • dezvoltarea unor campanii de conștientizare a importanței gestionării eficiente și responsabile a apei.

Fabrica BAT din Ploiești este a doua cea mai mare a grupului din Europa. De la construcția sa demarată în 1996, peste 500 de milioane de euro au fost investiți în dezvoltarea și modernizarea fabricii, care astăzi este unul dintre principalii producători ai grupului de produse din tutun și consumabile pentru glo, dispozitivul pentru încălzirea tutunului din portofoliul companiei. Circa 70% din producția fabricii BAT din Ploiești merge către export în țări din întreaga lume, BAT contribuind astfel în mod semnificativ la balanța comercială a României. Fabrica este, de asemenea, un important angajator pe plan local, cu peste 1.100 de angajați.

- Publicitate -
- Publicitate -

Despre BAT în România

  • BAT este cel mai mare jucător al industriei tutunului pe piața din România, cu o cotă de piață de circa 50%
  • BAT are în prezent peste 3.400 de angajați în cele trei entități economice ale grupului și generează peste 30.000 de locuri de muncă pe lanțul de distribuție
  • Fabrica BAT de la Ploiești este a doua cea mai mare a grupului din Europa, cu peste 1.100 de angajați și peste 500 de milioane investiție în tehnologie și dezvoltare
  • Portofoliul BAT în România include în prezent toate cele trei categorii de produse care nu implică arderea tutunului, respectiv glo – dispozitivul pentru încălzirea consumabilelor din tutun sau plante, dispozitive pentru vapat și produse moderne cu nicotină pentru uz oral
  • Obiectivul nostru strategic este de a construi un viitor mai bun – A Better Tomorrow™ – prin intermediul unei lumi fără fum, în care fumătorii aleg să treacă de la fumat la alternative cu risc redus*, care nu implică arderea tutunului

*Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse. Aceste produse nu sunt lipsite de risc și provoacă dependență.

Articol de promovare

- Publicitate -
- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

Cum îți recuperezi banii dacă ți-ai rupt mașina în gropi

După fiecare iarnă și nu doar atunci, drumurile devin...

Comorile Ploieștiului: Povestea marii Biserici Luterane

Pe strada Democrației din Ploiești există o comoară a...

Super-dronă dezvoltată de echipa de robotică BraveBots Ploiești

Echipa de robotică BraveBots, formată din elevi ai Colegiului...

Bacilul pioceanic, confirmat în apa de la Pediatrie Ploiești

Probele prelevate de DSP și Apa Nova din rețeaua...

Școlile din Ploiești NU sunt accesibile celor cu dizabilități

Școlile din Ploiești NU sunt accesibile celor cu dizabilități....

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Adrian Mutu nu mai este antrenor la Petrolul Ploiești

Adrian Mutu nu mai este antrenor la echipa Petrolul...

Femeie cu copil mic, ignorată la casa de marcat în METRO

Legea românească prevede clar drepturile femeilor gravide și cu...

Ninge abundent pe DN1, între Predeal și Timișu de Jos – VIDEO

Iarna s-a întors în forță, luni, în mai multe...

Elevi navetiști puși să plătească, deși au abonament

Anumiți părinți ai elevilor navetiști care circulă pe traseul...

Piedone vrea ca supermarketurile să afișeze adaosul comercial

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat în dezbatere...
- Publicitate -

Emisiuni

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...

Gropile de pe DN 1, în Prahova, plombate în bătaie de joc

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...
- Publicitate -

Vox Publica

Răzbunarea lui Călin Georgescu

După ce România a avut parte de tot soiul...

„Eu te-am făcut, eu te omor”. Alt copil ucis de mamă, în Prahova

Este greu să-ți imaginezi o crimă mai atroce sau...

Cum rămâne cu tarifele nesimțite de la Hidro Prahova?

În ciuda promisiunilor autorităților județene că lucrurile nu vor...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...

Cât carburant a vândut Rompetrol în România, în 2024?

Divizia de distribuție a carburanților din cadrul grupului KMG...

Pe cine verifică ANAF dacă trimite bani rudelor

Premierul Marcel Ciolacu (PSD) a intervenit în scandalul provocat...

ANAF explică ce se întâmplă cu transferul de bani între rude

După ce o avocată a declarat că ANAF verifică...
- Publicitate -

ANAF a început să verifice banii trimiși între rude

ANAF a început să verifice banii pe care rudele...

Termo Ploiești își modernizează capacitatea de producție

Primăria Municipiului Ploiești a lansat procedura de achiziție pentru...

Cel mai bun an economic din istoria României

Cristina Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar, publică o...

Titlurile de stat Fidelis au fost puse în vânzare. Ce dobânzi au

Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18...