De la 1 iulie, fiscul va impozita cu 70%, față de 16% cât este în prezent, veniturile neindentificate, adică pe cele nedeclarate de constribuabili.
Potrivit consultantului fiscal Cornel Grama, în această categorie nu se vor încadra veniturile obținute la nuntă sau la botez.
”Orice venituri constatate de organele fiscale, în condiţiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Prin decizia de impunere organele fiscale vor stabili cuantumul impozitului şi al accesoriilor. În cazul nunților sau botezurilor, sumele respective sunt identificate, deci nu vor fi impozitate” a declarat Grama citat de hotnews.ro.
Reamintim că ANAF a derulat în 2018 o campanie privind nunțile, însă atunci fiscul nu a vrut să impoziteze banii primiți de nuntași, ci de lăutari, în special de maneliști.
