În zona comercială Auchan, la ieșire din Ploiești spre centura de Vest, au început lucrările la o investiție privată derulată de fondul olandez de investiții CTPark.
Anunțul a fost făcut de conducerea Primăriei Blejoi, comună pe raza căreia se ridică o investiție care cuprinde o suprafață construită de peste 100.000 mp.
Construcția va avea ca destinație o clădire de birouri, o zonă comercială (inclusiv un magazin), un spațiu de depozitare și va fi deservită de o parcare uriașă.
”Investiția va genera peste 350 de noi locuri de muncă și astfel va contribui la consolidarea bugetului local” a transmis primarul comunei, Adrian Dumitru.
Peste 75% dintre firmele care lucrează la realizarea acestui obiectiv economic sunt din Prahova, iar prima etapă a investiției va fi finalizată până în decembrie 2024.
CTPark deține Bucharest West și Bucharest South, două parcuri industriale situate în partea de vest a municipiului Bucuresti, la km 23 al autostrazii A1, respectiv în zona Popești-Leordeni, cu acces direct din drumul național DN4, dar și alte spații de depozitare în Chitila și Cluj.

Facturile se emit fff greu la 2,3 luni și după citire îți vine o factura exorbitantă i-ar daca vrei să plătești eșalonat și mergi să discuți la sediu caută tot felul de scuze ba că nu le merge sistemului ba că au cv.blocat doar sa nu poți plăti în rate
wut???