De duminică întră în vigoare plafonarea prețurilor la energie pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025. Aceasta se va aplica automat pentru clienţii casnici, în funcţie de consumul lunar înregistrat, fără a fi nevoie să întreprindă vreun demers.
Anumite categorii însă trebuie să depună cereri pentru a beneficia de măsurile de sprijin.
Astfel, preţul final al energiei electrice, plafonat, este maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către următoarele categorii care însă trebuie să depună cereri și declarații:
-clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere (preţul final facturat plafonat se aplică de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate);
-clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere (preţul final facturat plafonat se aplică de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate);
-clienţii casnici familii monoparentale, care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere (preţul final facturat plafonat se aplică de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate).