- Publicitate -

Înregistrarea în Spațiul Privat Virtual devine obligatorie. Anunțul ANAF

Înregistrarea în Spațiul Privat Virtual (SPV) devine obligatorie începând cu 1 martie 2022 pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, de către contribuabilii care desfășoară activităţi economice într-o formă de activitate autorizată.

Potrivit unui comunicat al ANAF, începând cu data de 1 martie, devine obligatorie transmiterea la organul fiscal central a cererilor, înscrisurilor sau a altor documente prin intermediul Spațiului Privat Virtual. Această obligativitate revine persoanelor juridice, asocierilor și altor entități fără personalitate juridică, persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale.

În situația în care contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță.

Spațiul Privat Virtual este un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia contribuabilii depun declarații, cereri, solicită documente, verifică situația fiscală proprie, etc.

Persoanele fizice sau juridice, care dețin certificate digitale calificate, pot solicita înregistrarea ca utilizatori SPV pe baza acestora, iar persoanele fizice care nu dețin un astfel de certificat, pot solicita înregistrarea pe bază de nume de utilizator și parolă.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

- Publicitate -

Articole asemănătoare

”Sfinxul și Babele sunt în Dâmbovița” – CJ Dâmbovița a anunțat că a câștigat definitiv în instanță procesul cu Prahova

După o dispută de mulți ani în instanță, județul Dâmbovița va avea administrativ Sfinxul și Babele din Bucegi. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a anunțat că...

Consilierul local Răzvan Enescu (USR) îi răspunde colegului deputat (USR) Mihai Polițeanu, care îl ”acuza” că are contracte pe bani publici

După eșecul în alegerile locale și generale, când USR anunța că este pregătit să reformeze din temelii România, a venit și vremea să demonstreze...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

”Sfinxul și Babele sunt în Dâmbovița” – CJ Dâmbovița a anunțat că a câștigat definitiv în instanță procesul cu Prahova

După o dispută de mulți ani în instanță, județul Dâmbovița va avea administrativ Sfinxul și Babele din Bucegi. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a anunțat că...

Consilierul local Răzvan Enescu (USR) îi răspunde colegului deputat (USR) Mihai Polițeanu, care îl ”acuza” că are contracte pe bani publici

După eșecul în alegerile locale și generale, când USR anunța că este pregătit să reformeze din temelii România, a venit și vremea să demonstreze...

Petrolul s-a calificat în noul format al Cupei României, după 4-0 cu CSC Șelimbăr

Noul format al Cupei României prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior...

Șeful Protecției Consumatorului despre meniul din restaurante: „E greu de crezut că lăbuța de crocodil sau cotletul de zebră sunt proaspete”

„Este greu de crezut că cotletul de zebră și lăbuța de crocodil se vând la fel de bine ca pieptul de pui. Dar, totuși,...

Povestea de succes a companiei Verytas, condusă de Aurelian Amuza. Cum a ajuns să construiască un bloc cu birouri și apartamente de lux în...

În zona 0 a municipiului Ploiești, pe strada Bucegi la nr 12, se construiește primul bloc cu birouri și locuințe de. Imobilul, vecin cu...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -