200.000 de lei este amenda maximă pe care o vor plăti furnizorii de energie care nu vor respecta prevederile legale sau care emit facturi greșite, au convenit liderii coaliției de guvernare în ședința online de luni, 24 ianuarie, au declarat surse politice pentru Libertatea.ro
Potrivit draftului discutat de liderii PSD-PNL-UDMR în ședința online, amenda pentru furnizorii de energie va fi cuprinsă între 20.000 și 200.000 de lei.
Guvernul condus de Nicolae Ciucă urmează să adopte săptămâna aceasta OUG care reglementează noile măsuri la facturile de energie electrică și gaze, potrivit libertatea.ro
În acest context, PSD a propus un mecanism prin care să se asigure că prevederile OUG vor fi aplicate inclusiv la facturile din ianuarie, au precizat surse social-democrate pentru Libertatea înaintea ședinței de luni seară.
Noile măsuri modifică prețurile maxime și majorează plafonul de consum permis. Acestea vin în contextul în care o parte din furnizori nu au aplicat plafonarea și compensarea facturilor, măsuri aflate deja în vigoare de la 1 noiembrie 2021.
Energie electrică
- La energie electrică prețul maxim plafonat va fi de 0,8 lei pe fiecare kWh, în scădere de la 1 leu pe kWh, cât era în schema precedentă.
- Pragul de consum va fi crescut la 500 kWh lunar, față de 300 kWh, cât este în schema actuală.
- Prețul plătit de populație după aceste măsuri va fi de 0,68 lei/kWh, potrivit premierului Ciucă.
- Acesta este echivalent cu cea mai bună ofertă de pe piață, cea a companiei de stat Hidroelectrica.
Gaze naturale
- Pentru gaze naturale, prețul scade de la 0,37 lei/kWh la 0,31 lei/kWh.
- Pragul de consum crește și el de la 1.000 de metri cubi în intervalul noiembrie 2021 – martie 2022 la 1.500 de metri cubi.
- Compensarea oferită clienților care se încadrează în acest consum crește de la 33% din prețul gazelor fără alte tarife la 40%.
- Prețul nu poate să scadă sub 0,221 lei/kWh.
- Conform Profit.ro, nivelul este cu 72% sub cel mai mic preț de la ora actuală din țara noastră, cel practicat de compania WIEE România, subsidiară a gigantului rus Gazprom.
