- Publicitate -

Start la înscriere, pe 22 decembrie, pentru programul „Casa Verde”. Cheltuielile declarate eligibile și condiții de accesare a fondurilor

Ministerul Mediului a anunțat că, începând cu data de 22 decembrie 2021, ora 10.00, persoanele fizice interesate să se înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice se pot adresa instalatorilor validați în vederea înscrierii în program. AFM a publicat lista instalatorilor validați pe site-ul instituției.

Valoarea disponibilă pentru reluarea înscrierilor în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice este de 263.700.000 lei. Pentru a crește șansele utilizării integrale a bugetului alocat, în aplicația informatică, se va permite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni, a anunțat Ministerul Mediului.

- Publicitate -

Având în vedere interesul major de care se bucură acest program, estimăm că bugetul alocat sesiunii care va fi lansată săptămâna viitoare, va fi epuizat destul de rapid, dar asigurăm solicitanții că fondurile vor fi suplimentate. Pentru anul viitor, vom aloca un buget total de 650 milioane lei. Planificăm ca timp de 10 luni, începând cu luna ianuarie 2022, programul să se desfășoare lunar cu un buget de 65 milioane lei/lună, urmând ca în luna noiembrie, bugetul alocat să aibă o valoare echivalentă cu suma neutilizată din primele 10 luni de desfășurare a programului”, a declarat Tanczos Barna, ministrul mediului, apelor și pădurilor.

Finanțarea, potrivit Ministerului Mediului, se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanțată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferența se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

- Publicitate -

Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanțare nerambursabilă încheiat între beneficiarul final și Autoritate, astfel:

  • cheltuielile cu achiziția sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părți componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; structura de susținere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ;
  • cheltuielile cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice;
  • TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -