- Publicitate -

Un client care a ieșit din Dedeman a fost ”interceptat” de polițiști în civil. Cum a scăpat de amendă

Deși ordonanțele militare nu au interzis magazinelor de bricolaj să funcționeze, clienții care își fac cumpărături pentru casă ar putea fi amendați dacă nu jusitifică ”necesitatea” produselor achiziționate.

Adevarul.ro a publicat astăzi cazul unui client al magazinului Dedeman din Timișoara, care a fost așteptat la ieșire de polițiști în civil, care i-au cerut declarația pe propria răspundere.

- Publicitate -

„Nu abordau maşinile când veneau la Dedeman. Aşteptau să intre oamenii înăuntru şi îi racolau pe cei care ieşeau din Dedeman. Mi-au cerut declaraţia. Am luat nişte pomi şi scoarţă de copac ornamentală. Printre ele, aveam şi două pungi de Bake Rolls şi o apă minerală. În drum spre maşină, unde aveam declaraţia, le-am explicat situaţia. În final, le-am spus că dacă ei consideră că ceea ce am făcut eu este de sancţionat, suport consecinţele. Nu am ştiut că pe traseu nu pot să opresc”, a declarat lugojeanul.

Acesta a fost lăsat până la urmă să plece fără să fie amendat pentru că s-a arătat dispus să suporte consecinţele.

- Publicitate -

„Mi-au spus că pentru că am pungile de Bake Rolls şi apă, puteam să spun că am intrat după mâncare şi atunci nu mai aveau treabă”, a declarat clientul Dedeman.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum ar putea arăta Micul Trianon de la Florești după consolidarea ruinelor palatului

Reprezentanții Domeniului Cantacuzino de la Florești au anunțat, în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -