Deși ”dă” în strada Gheorghe Doja, una cu trafic intens mai ales la orele de vârf, strada Cezar Boliac din Ploiești era considerată una liniștită, fiind străjuită exclusiv de case. În decembrie 2017, la nr. 8, au început lucrările la construcția unui bloc, aflat în prezent într-un stadiu avansat de finalizare a șantierului. De ce? este întrebarea pe care a pus-o autorităților locale și județene unul dintre vecini. Cu un an înainte, Primăria Ploiești îi interzicea să construiască o casă mai mare decât una cu două etaje.
Neculai Ursu a cumpărat o casă bătrânească pe strada Costache Negruzzi nr.7 la începutul anilor 90. Pentru că imobilul se afla într-o stare avansată de degradare, în anul 2016, ploieșteanul a solicitat Primărie informații privind regimul de înălțime al zonei în speranța că, la un moment dat, va reface casa bătrânească sau o va demola pentru o construcție nouă.
”Primăria Ploiești mi-a emis un certificat de urbanism potrivit căruia regimul de înălțime al zonei este de două etaje. Din motive personale, am renunțat, la acea vreme, să demarez construcția, însă în decembrie 2017 aveam să constat că pe proprietatea vecină, din spatele casei mele, care dă în Cezar Boliac nr 8, a răsărit un șantier cu o fundație foarte mare”, povestește Neculai Ursu.
În 2016, Primăria Ploiești impunea regimul de înălțime în zonă ca fiind parter plus două etaje

În 2017, acesta a fost abordat de vecinul care dezvolta proiectul imobiliar, care i-a cerut acordul. Au mers împreună la notar, specificând însă că este de acord cu construcția numai dacă se respectă normele legale.
”Am făcut acest gest știind că în zonă nu se pot construi blocuri, după cum m-a informat oficial Primăria Ploiești. Când am văzut că în spatele proprietății mele răsare un ditamai blocul am început să fac demersuri la instituțiile și persoanele competente: primar, arhitect șef, Primăria Ploiești, Direcția de Urbanism, Prefectura Prahova, etc”, spune ploieșteanul. Așa a aflat că datele problemei s-au schimbat peste noapte, iar Primăria Ploiești, prin Direcția de Urbanism, se contrazice în documente oficiale eliberate la interval de numai o lună.
Astfel, într-o adresă din 15 februarie 2018, Direcția de Urbanism specifică faptul că regimul de construcție în zonă este de până la zece etaje, iar o lună mai târziu revine la P+2. Ambele documente sunt semnate de aceleași persoane: Cristina Herția, arhitect șef, respectiv directorul adjunct al Urbanismului, Rita Neagu.
FOTO Documente


Ulterior, Primăria Ploiești a emis o altă autorizație de construcție pentru locuinte colective S+P+3E – intrare in legalitate, alei si imprejmuire.
Văzând bâlbâiala de la Urbanism, petentul s-a adresat și Prefecturii Prahova, care i-a comunicat rezultatul controlului Inspectoratului de stat în Construcții.
Potrivit acestui document, Primăria Ploiești l-a sancționat pe dezvoltatorul imobiliar pentru încălcarea autorizației de construcție, fără a se preciza cum anume s-a încălcat legea! Inspectorul ISC s-a mulțumit să noteze că Primăria Ploiești stabilește modul în care dezvoltatorul trebuie să intre în legalitate. Ulterior, amenda a fost contestată de dezvoltatorul imobiliar în instanță.



Acum, vecinul blocului răsărit între case susține că nu s-a respectat distanța de 1,6 metri față de proprietatea sa și nici interdicția de amplasare a ferestrelor către curtea sa.
Zona în care se construiesc acum imobile cu peste două etaje:

Așa arată acum blocul, pentru care Primăria Ploiești a emis autorizație de construcție în regim P+3


Imagini surprinse în timpul construcției (arhivă personală Neculai Ursu)



