Polițistul Tavi Perțea a explicat într-un video publicat pe Youtube cum se stabilește vinovăția în cazul accidentelor de tip față-spate. Potrivit acestuia, acest tip de coliziune este una dintre cele mai comune din România.
În general, șoferul care lovește din spate este considerat vinovat, deoarece legea impune păstrarea unei distanțe de siguranță. Totuși, fiecare caz este analizat în detaliu de poliție, potrivit libertatea.ro.
Articolul 122 din Legea Circulației stipulează clar: „Se interzice conducătorilor de vehicule să reducă brusc viteza ori să efectueze o oprire neașteptată, fără motiv întemeiat.”
Responsabilitatea în cazul frânărilor nejustificate
Dacă un șofer frânează intenționat pentru a intimida sau forța oprirea celui din spate, el va fi considerat vinovat în caz de accident.
În schimb, dacă frânarea se produce în apropierea unei treceri de pietoni, chiar dacă pare nejustificată, vina aparține celui din spate.
Polițistul Tavi Perțea a analizat un astfel de caz pe YouTube. Acesta a explicat: „El a oprit la trecerea de pietoni, să dea prioritate pietonului, care, într-adevăr, nu era 100% pe trecerea de pietoni.
Dar tot nu vorbim de o oprire nejustificată. E evident că cel care a încălcat o regulă de circulație e cel din spate, care nu a păstrat o distanță regulamentară”, a explicat polițistul în clipul postat pe contul său de YouTube.
Situații particulare
Chiar și atunci când stopurile mașinii nu funcționează, șoferul din spate rămâne responsabil dacă produce un accident.
Obligația de a adapta viteza la condițiile de trafic și de a păstra distanța revine întotdeauna conducătorului auto din spate.
