Accidentul s-a produs sâmbătă de 26 octombrie, pe Drumul Național 1, în afara localității Cornu. Conform IPJ Prahova două motociclete au intrat în coliziune.
Un bărbat de 39 de ani, care conducea un motociclu ar fi intrat în coliziune cu un alt motociclu condus de către un alt bărbat de 38 de ani.
Momentan se cercetează împrejurările în care cei doi au ajuns să fie implicați în acest eveniment rutier. Pe surse, aceștia se pare că rulau împreună și nu ar fi fost atenți, apropiindu-se prea mult unul de celălalt.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a motociclistului de 39 de ani.
Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Cei implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
