- Publicitate -

Accident în Ploiești. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea unui copil de 9 luni

Data:

Conform IPJ Prahova, duminică, în jurul orei 12.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați, cu privire la producerea unui accident rutier în municipiu. Un copil de nouă luni a fost rănit.

- Publicitate -

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, un bărbat de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe o alee de acces a unui bloc, ajungând la intersecția cu strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 20 de ani.

În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui copil de 9 luni, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 34 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

- Publicitate -

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

De ce întârzie facturile de curent Electrica Furnizare

Mai mulți cititori ne-au sesizat că nu au mai...

De ce nu a funcționat brățara de monitorizare în cazul crimei din Câmpina

Apar noi detalii cu privire la crima odioasă petrecută...

Protest al chirurgilor la Spitalul Județean Ploiești

Zece medici de la Secția Chirurgie 2 de la...

Ce vrea Liviu Drăghici de la administrația locală Ploiești

Observatorul Prahovean începe, la debutul anului 2025, o serie...

Ce se întâmplă cu drumul expres Găești – Ploiești în Prahova

Drumul expres Găești – Ploiești, una dintre investițiile majore...
- Publicitate -

Știri noi

Protest AUR cu aproximativ 1000 de persoane la Ploiești

Aproximativ 1000 de persoane iau parte sâmbătă la protestul...

Groapa de pe strada Cameliei din Ploiești care dă bătăi de cap șoferilor

Starea străzilor din Ploiești este departe de așteptările șoferilor...

Paznicul unui spital din Onești, înjunghiat de un pacient beat

Un paznic al Spitalului din Oneşti a fost înjunghiat,...

IT-iștii cer angajatorilor să acopere diferențele salariale

Alianța Sindicatelor din Tehnologia Informațiilor și Comunicații, ANTIC, membră...

Șofer beat, depistat de radar pe DN1 la Românești

Tupeul șoferii care pun în pericol siguranța rutieră nu...
- Publicitate -

Emisiuni

Hidro Prahova are printre cele mai mari tarife din țară

În emisiunea Observatorul Prahovean  LIVE de joi, 16 ianuarie,...

Escrocherii în numele unor vedete precum Esca, Delia sau Măruță

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, de vineri, 10...

Schimbarea de la Ploiești

În prima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE din...
- Publicitate -

Vox Publica

Să ne lăsăm prostiți în halul ăsta?

La cererea președintelui Consiliului Județean Prahova (CJPh), Virgiliu Nanu...

PSD și PNL, blat cu Georgescu. Crin Antonescu este degeaba

În primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut,...

Cum ar fi văzut cartierul 9 Mai din Ploiești de un optimist, un pesimist și un realist

Dacă ești optimist, o simplă plimbare prin cartierul 9...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Momentul unei șicanări, care a lăsat doi șoferi fără permis

Poliţiştii din Timişoara s-au autosesizat după apariţia unor imagini...

Când trebuie înlocuit rezervorul de gaz al mașinilor cu GPL

Reprezentanții Registrului Auto Român fac precizări cu privire la...

Accident în Ploiești, în zona Teleajen

Un accident rutier s-a  produs, în această dimineață, la...

Diferența de consum la 100km/h și 140km/h pe autostradă

Un test realizat de către dailydriven.ro a aratăt diferena...
- Publicitate -

Mașini de lux, la licitație în România. Prețul, mai mic cu 50% față de valoare reală

Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) scoate...

Cu radarele fixe se poate amenda un șofer pe minut

La începutul acestui an a început să funcționeze sistemul...

Razie rutieră pe DN 1, în Prahova. Sunt vizați transportatorii de persoane

O acțiune rutieră este în plină desfășurare, luni dimineață,...

Dilemele șoferilor atunci când se află în sensul giratoriu. Cum se circulă corect?

Sensurile giratorii au fost create pentru fluidizarea traficului. Fiecare...