Polițiștii prahoveni au desfășurat, ieri după amiază, o acțiune rutieră în Municipiile Ploiești și Câmpina dar și în orașele Boldești-Scăeni și Urlați, precum și pe drumurile naționale din județ.
Potrivit reprezentanților IJP Prahova, s-a acționat pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză și pentru combaterea conducerii de autovehicule, pe drumurile publice, sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, sens în care au fost controlate 400 de autovehicule, și 180 de testeri cu aparatele etilotest și drugtest efectuate.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 170 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre acestea la regimul rutier, fiind aplicate, de asemenea, și 25 de sancțiuni conform Legii nr.61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, dar și conform Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Au fost efectuate 8 controale corporale, 4 controale ale bagajelor, fiind efectuate și controale în habitaclul a 25 de autovehicule, fără a fi identificate probleme.
Valoarea totală a sancțiunilor depășește 55.000 de lei.
Totodată, au fost reținute 15 permise de conducere, dintre care amintim 5 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 3 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, fiind reținute și 10 certificate de înmatriculare, pentru diferite nereguli.
Oamenii legii anunță că în minivacanța de Sf. Maria efectivele de poliție vor fi la datorie în toate zonele din județ.
