Polițiștii prahoveni au continuat, ieri, acțiunile rutiere pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente. Doi bărbați au fost prinși, potrivit IJP Prahova, băuți la volan.
Ieri, în jurul orei 14.00, polițiștii Secției de poliție rurală Bălțești în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Măgurele au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 50 de ani din comuna Bălțești.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
Citește și: Urmărire ca în filme pe străzile din Capitală. Șofer oprit cu focuri de armă de polițiști
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Pe timpul nopții, în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Florești în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani din comună.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge
Și în această cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
