Echipa www.icars.ro – site de anunțuri gratuite auto-moto/blog &vlog – continuă seria prezentării unor automobile senzaționale, care au făcut istorie și care aparțin acum unor români. Ediția de astăzi este dedicată unei ”bestii” americane, care se află în posesia unui ploieștean.
Și nu este orice ploieștean, ci unul pe care puțini l-ar fi bănuit că are o asemenea pasiune: Vlad Mateescu – directorul Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești.
Ne-am obișnuit să îl vedem dirijând sau interpretând, dar astăzi asistăm la cum dirijează o herghelie de cai putere ai unui muscle car american. Visul său a fost un Ford Mustang clasic, un vis la care nu a renunțat, însă Vlad Mateescu ne-a mărturisit că nu a găsit încă unul, așa cum își dorește și pe care să și-l poată permite. A găsit însă mașina pe care astăzi o plimbă pe la toate întâlnirile Retromobil România și pe care o îngrijește cu pasiune.
Este tot un Ford, însă un model Thunderbird din 1962. Vald Mateescu: ”A fost un chilipir. Nu speram vreodată să pot achiziționa așa ceva, la un preț derizoriu. Norocul meu a fost că am întâlnit un alt pasionat din Oradea, care obișnuiște să cumpere astfel de mașini. Periodic se apucă de un alt proiect și din când în când constată că astfel nu mai are loc în garaj. Așa a ajuns Fordul la mine.”
Când vorbește despre mașină, Vlad Mateescu se luminează la față. Arată de parcă ar pune mâna pe bagheta de dirijor, iar în fața lui s-ar afla cei mai buni instrumentiști ai momentului.
Și cum să nu vorbești despre sunet, când sub capota Thunderbirdului se află un 8 în V, cu 6400 cmc. Este a treia generație a modelului produs între anii 1961 și 1963, din cele 11 generații care au existat între 1955 și 2005. Publicitatea i-a fost asigurată chiar de J.F Kennedy și apoi de filmele artistice care au avut-o în prim-plan (ex. 77 Sunset Strip).
Sunt 340 de cai sub capotă și toți par a fi conservați ca în prima zi, după cum este întreținut modelul prezentat astăzi. Vorbim despre o mașină din 1962, cu dotări pe care multe nu le au azi: aer condiționat, geamuri electrice, interior din piele albă, finisaje de excepție și un upgrade al suspensiilor reglabile, cu garda la sol modificabilă electric.
Să nu pierdem prea mult timp cu acest text și să ne bucurăm de această bijuterie, alături de Vlad Mateescu, într-o ediție specială Icars România. Vizionare plăcută!
