- Publicitate -

Razie pe șosele din Prahova. Tânăr din Ploiești, prins drogat la volan

Polițiștii prahoveni s-au aflat la datorie ieri seară pe șoselele din Prahova pentru prevenirea faptelor antisociale dar și a accidentelor rutiere.

În jurul orelor 23.10, polițiștii ploieșteni au oprit pentru control un autoturism care circula din direcția Vest către Bulevardul Republicii. Șoferul, un tânăr de 25 de ani din Ploiești, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la substanțe cu efect psihoactiv.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevare de mostre biologice de sânge iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.

La Bușteni, în jurul orei 4.30, oamenii legii au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, de 23 de ani, din orașul Năvodari.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, indicând o valoare de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru că exista suspiciunea ca acesta să fie drogat, soferul a fost testat și cu aparatul DrugTest, care a rezultat pozitiv la substanțe cu efect psihoactiv.

Tânărul de 23 de ani, din Județul Constanța, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge.

Și în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

„Am fost la Nibiru și mi-a plăcut”. Cum arată satul de vacanță al lui Selly

Nibiru, proiectul de divertisment dezvoltat de Selly pe litoralul...

O absolventă din Ploiești a contestat nota 8,35 și a primit 5,70 la Bac. Explicațiile ISJ Prahova

Inspectoratul Școlar Județean Prahova susține că nu au existat...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi