FOTO: Aceeași inconștiență criminală la trecerea la nivel cu calea ferată din Cornu de Sus, locul unde au murit oameni

2

În urmă cu un an și două luni, la trecerea la nivel cu calea ferată din Cornu de Sus, un polițist local murea lovit în mașina de serviciu de un tren. Și acum familia sa se străduiește să demonstreze că semnalele acustice și luminoase nu funcționau.

Localnicii din zona Cornu-Drumbrava au tot susținut de-a lungul timpului că semnalele de la trecere nu funcționează, iar vegetația obturează vizibilitatea atât de necesară pentru ca șoferii să se poată asigura. Vezi maxim 3-4 metri stânga-dreapta, apoi totul devine palpitant precum ”ruleta rusească”. Barieră nu există, dar semnalele acustice și luminoase ar putea face minuni, dacă ar funcționa.

După producerea tragediei, în repetate rânduri, la solicitarea celor din zonă, am continuat să semnalăm atât reprezentanților CFR, cât și poliției, nerezolvarea problemei. Este doar o chestiune de timp până la următoarea tragedie, chiar dacă oamenii au semnalizat cum au putut această disfuncționalitate (vezi foto la final).

Citește AICI despre tragedie și indolența criminală în formă continuată.

Și pentru că morții sunt întotdeauna vinovați, problemele rămân și tragediile se repetă. Aducem din nou în atenția IPJ Prahova acest pericol public, urmând să revenim cu detalii despre urmări.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

2 COMENTARII

  1. Da si mai este o trecere tot in acea zona in care iarba depaseste 1m chiar intre sine, probabil nu au mai folosit celalat sens de mult. Norocul nostru daca il pot numi asa estre ca mecanicii de locomotiva merg incet si dau semnal altfel tragedii ca aceea ar fi zilnic.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău